Petrecere-cadou pentru sute de buzoience, organizată de un primar cu probleme penale VIDEO

Petrecere de Ziua Femeii cu aproape 450 de doamne şi domnişoare, organizată de un primar cu probleme penale dintr-o comună din Buzău. Femeile s-au distrat pe cinste, iar, la final, au promis că îl vor vota, din nou, pe edilul Ilie Nicolae, chiar dacă acesta a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie.

07 mart. 2016, 07:08
Petrecere-cadou pentru sute de buzoience, organizată de un primar cu probleme penale VIDEO

Circa 450 de doamne şi domnişoare din comuna Cochirleanca, judeţul Buzău, au uitat o noapte de griji: s-au aranjat şi și-au pus cele mai frumoase haine. S-au urcat în autocare şi microbuze şi au mers la Buzău, acolo unde primarul comunei Cochirleaca, Ilie Nicolae, le-a organizat o petrecere de ziua lor, potrivit România TV.

Doamnele au demonstrat că știu să danseze pe orice fel de ritmuri. Și, cum s-au distrat pe cinste, femeile au promis că îl vor recompensa pe edil. Cum altfel decât cu un vot, la alegerile din iunie.

„Nu s-a întâmplat niciodată ca la noi în comună cineva să organizeze o petrecere. De aceea îl iubim, suntem alături de dumnealui şi vom merge şi la vot. Sigur o să iasă. Avem toata încrederea. Nu are un adversar pe măsură”, au spus susţinătoarele primarului Ilie Nicolae.

Edilul se fereşte să spună din ce bani a organizat petrecerea, dar susține că nu își face campanie. „E o zi importantă pentru doamne şi domnişoare şi cred că merită un pic de atenţie din partea primarului„, a spus Ilie Nicolae.

Procurorii DNA îl acuză pe Ilie Nicolae de complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, abuz în serviciu, conflict de interese și inducere în eroare a organelor judiciare.
 
Aurica Nicolae, președinte al ”Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine Carabașa de Cochirleanca”, este acuzată de săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
 
Mariei Borcan, secretar al comunei Cochirleanca, la data faptei, i-a fost invocată acuzația de complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
 
Potrivit rechizitoriului, în luna aprilie 2013, inculpatul Ilie Nicolae, în calitate de primar al comunei Cochirleanca, județul Buzău, beneficiind de ajutorul inculpatei Maria Borcan, secretar al primăriei Cochirleanca, a încheiat în mod nelegal și la un preț diminuat, contractul de închiriere a izlazului comunal Cochirleanca, cu „Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Carabașa de Cochirleanca”, al cărei președinte este soția acestuia, inculpata Aurica Nicolae.
 
În baza acestui contract de închiriere, precum și a altor acte false, inculpata Aurica Nicolae a depus la A.P.I.A. Buzău cererea de plata în cadrul schemelor de sprijin pe suprafața (SAPS), având drept rezultat decontarea pe nedrept a sumei de 89.346,2 lei, sumă ce reprezintă prejudiciul adus Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură – Centrul Județean Buzău.
 
De asemenea, prin încheierea la un preț diminuat, de către inculpatul Nicolae Ilie, a contractului de închiriere a izlazului comunal Cochirleanca, primăria localității a fost prejudiciată cu suma de 52.446,2 lei, reprezentând diferența dintre prețul stabilit de consiliul local prin hotărâre și suma achitată efectiv de asociația respectivă cu titlu de chirie.
 
După începerea cercetărilor împotriva sa, inculpatul Ilie Nicolae, cu ocazia audierii, a depus la dosarul cauzei un înscris întocmit în fals în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală, pretins comisă de inculpata Maria Borcan, de natură a crea o stare de pericol pentru buna desfășurare a justiției.
 
Procurorii anticorupție au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil deținut de inculpata Aurica Nicolae, asupra unui bun mobil deținut de primarul Ilie Nicolae și asupra veniturilor salariale încasate de către inculpații Ilie Nicolae și Maria Borcan, până la concurența sumei de 142.623,7 lei.