Piatra-Neamţ şi alte patru localităţi, fără apă potabilă de 12 ore

Compania ApaServ a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că va sista joi furnizarea apei potabile, timp de 12 ore, în jumătate din municipiul Piatra-Neamţ, în oraşul Roznov şi în comunele Dumbrava Roşie, Săvineşti şi Zăneşti.

04 iul. 2018, 14:29
Piatra-Neamţ şi alte patru localităţi, fără apă potabilă de 12 ore

Furnizorul de apă a precizat că Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ nu va fi afectat de respectiva situaţie.

Intervalul orar în care va fi întreruptă furnizarea apei este 8.00 – 20.00, timp în care vor fi executate lucrări de reparaţii la conducta magistrală.

„Furnizarea apei potabile se va relua în jurul orei 20,00, urmând ca, în funcţie de consum şi de amplasarea branşamentelor de apă, toate zonele afectate să beneficieze de serviciul de alimentare cu apă potabilă până cel târziu la orele 24,00. Menţionăm că în momentul reluării furnizării serviciului, este posibil ca în apa distribuită să fie antrenate depuneri din conducte sub formă de săruri şi oxizi fiind necesară o perioadă limitată de timp până la limpezire”, se arată în comunicat.

În urmă cu o săptămână, în judeţul Neamţ a fost luată o măsură similară pentru realizarea unor reparaţii la conducta magistrală, însă situaţia nu a fost remediată.