Pierre Hassner, gânditor şi expert francez în relaţii internaţionale, a murit la 85 de ani

Publicat: Duminică, 27 Mai 2018 12:58 // Actualizat: Duminică, 27 Mai 2018 12:58 // Sursa: romaniatv.net

Specialistul francez în relaţii internaţionale Pierre Hassner, de origine română, gânditor împotriva violenţei, războiului şi totalitarismului, a murit sâmbătă la Paris, la 85 de ani, a anunţat Institutul de Studii Politice de la Paris (IEP) citat duminică de AFP.

Foto: flickr

"Gânduri emoţionante pentru Pierre Hassner, decedat astăzi", a scris IEP într-un tweet.

"Specialist eminent în relaţii internaţionale, el şi-a petrecut întreaga carieră la CERI (Centrul de studii şi cercetări internaţionale) al Sciences-Po (institut de studii politice) şi a fost un observator subtil al scenei mondiale", a adăugat prestigiosul institut parizian.

CERI însuşi a exprimat "o mare tristeţe", tot într-un tweet.

Considerat urmaş al filosofului şi politologului francez Raymond Aron, al cărui elev a fost, şi al gânditoarei germane Hannah Arendt, Pierre Hassner a format generaţii de studenţi, la Sciences-Po (ştiinţe politice), unde a predat din 1964 până în 2003, şi în numeroase universităţi din întreaga lume.

Născut în 1933 la Bucureşti, într-o familie de evrei, care avea să se convertească la catolicism pentru a se proteja de persecuţiile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el a emigrat în 1948 la Paris unde a urmat cursurile Ecole Normale Superieure (Şcoala Normală Superioară, ENS) înainte de se absolvi filosofia în 1955.

În calitate de 'visiting professor' (profesor invitat) la universităţi din Statele Unite şi Canada, Pierre Hassner a jucat rolul de "interpret al Estului pe lângă Occident şi de cel al Vestului pe lângă Est", a declarat expertul în relaţii internaţionale Dominique Moisi.

Filosofia îi va permite să aducă principiile universale ale drepturilor omului în centrul abordării relaţiilor internaţionale.

"Pornind de la filozofie, apoi mergând la politica internaţională, mă întorc, într-un fel de cerc, la filosofie şi la ordinea sufletului", scria Pierre Hassner în 'La violence et la paix' (Violenţa şi pacea), Editions Esprit, 1950.

În ultima sa carte, 'La Revanche des passions: métamorphoses de la violence et crises du politique' (Răzbunarea pasiunilor: metamorfozele violenţei şi crizelor politice) (editura Fayard, 2015), el a abordat reîntoarcerea la pasiunile identitare. 

1 Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Institutul de Studii Politice Paris Pierre Hassner Raymond Aron
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
27 mai 17:39
Răspunde | Votează email 0 email
romica
dupa titlu am stiut ca nu poate fi roman...romanii mai mult cu obiecte cu manere de lemn in Franta, nu cu pixul
1
EUR
4.6667
RON
17 Oct
noapte 10 °
zi 23 °
Ultimele joburi adaugate
24 H