Plângere penală împotriva conducerii Penitenciarului Jilava după moartea fostului judecător Stan Mustaţă

Publicat: Joi, 09 August 2018 11:33 // Actualizat: Joi, 09 August 2018 11:33 // Sursa: romaniatv.net

Fostul judecător Stan Mustaţă, aflat în închisoare pentru luare de mită, a murit, miercuri, la spital în urma unui infarct miocardic, a declarat, joi, pentru AGERPRES, avocata lui, Lorette Luca, care a precizat că va face plângere penală împotriva conducerii Penitenciarului Jilava şi sesizare la Ministerul Justiţiei (MJ) cu privire la situaţia din penitenciare.

"(Soţia lui Stan Mustaţă n.red.) mi-a povestit printre suspine şi lacrimi împrejurarea că ieri domnul Mustaţă a încetat din viaţă la 'Carol Davila', la spital, după ce fusese transferat din penitenciar în penitenciar, fără nicio motivaţie, fără nicio noimă, la 2 noaptea a fost transferat de la Jilava la Giurgiu, a vomat tot drumul, i-a fost foarte rău, la Giurgiu l-au dus la spitalul civil din Giurgiu, pentru că se afla într-o stare deplorabilă, l-au readus la Penitenciarul Jilava, l-au mai dus la un spital civil care nu avea dotările necesare, i-au montat un cateter când pe piciorul stâng, când pe piciorul drept, ulterior l-au readus în penitenciar, dânsul era sfârşit, era terminat, ca în final să-l ducă ieri la 'Carol Davila' la spital, unde s-a încercat montarea unui cateter performant, astfel încât să producă efectele necesare, numai că, din nefericire, în timpul intervenţiei, pentru că s-a demarat şi o dializă, domnul Mustaţă având probleme majore cu rinichii, s-a produs infarctul miocardic şi a decedat", a spus avocatul Lorette Luca.

Avocata a adăugat că Mustaţă avea probleme cardiace, renale, iar din ce ştie şi tumori maligne, care se pare că au evoluat. Ea nu crede că este vorba de culpă medicală în acest caz.

"Un om atât de bolnav, pe care-l plimbi la 2 noaptea, trezit din somn, îl urci în dubă, îl muţi de la un penitenciar la altul (...), este firesc să aibă o astfel de finalitate activitatea (...). Medicii au făcut tot ceea ce au putut şi în condiţiile pe care le-au avut. Din punctul meu de vedere, nu trebuie acuzaţi medicii", a afirmat Lorette Luca.

Totodată, ea apreciază că nu lucrătorii de la Penitenciarul Jilava sunt vinovaţi, ci conducerea unităţii.

"Vom formula plângerile necesare împotriva persoanelor responsabile, categoric vom formula plângeri penale împotriva conducerii Penitenciarului Jilava, pentru că, până la urmă, băieţii de la intervenţie care l-au luat la 2 noaptea l-au luat pentru că aşa au primit ordin, nu lucrătorii penitenciarului sunt vinovaţi, vinovat este cel care a dat ordin, care a dat dispoziţia de transfer (...) Am să fac sesizare la Ministerul de Justiţie vizavi de ce se întâmplă în penitenciare, o să solicit domnului ministru printr-un memoriu să dispună un control la ANP să vedem cum şi de ce oamenii sunt plimbaţi precum sacii de cartofi, de ce se încalcă dispoziţiile legale care precizează că executarea pedepselor privative de libertate trebuie făcută în raza de domiciliu pentru a se atinge scopul resocializării şi reintegrării celor condamnaţi, deci tot ceea ce e legal şi normal voi face în acest caz", a declarat Luca.

Stan Mustaţă a fost condamnat, în 11 mai 2016, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la opt ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Complicea sa, fosta grefieră Mariana Curea, a primit o pedeapsă de patru ani şi trei luni de închisoare cu executare.

Un alt inculpat din dosar, Ion Boraciu, a primit o pedeapsă de şase ani şi şase luni de închisoare, în timp ce Florian Alexandru are de executat o pedeapsă de cinci ani şi patru luni închisoare.

În mai 2014, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Stan Mustaţă, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, pentru mai multe fapte de corupţie, după ce ar fi cerut bani, în mai multe rânduri, de la persoane condamnate sau inculpate pentru a da soluţii favorabile acestora.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în 2013, Stan Mustaţă, împreună cu inculpaţii Boraciu şi Alexandru, a constituit un grup infracţional organizat, gruparea fiind sprijinită de Mariana Curea, în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară.

În acest context, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile, au arătat anchetatorii.

"În ceea ce priveşte modul conspirativ în care comunicau membrii grupului, probaţiunea relevă că aceştia s-au întâlnit într-o locaţie considerată «sigură», ar fi vorbit şoptit, la ureche, atunci când era vorba despre intervenţiile din dosarele penale şi banii pretinşi în legătură cu obţinerea hotărârilor judecătoreşti. De asemenea, când discutau astfel de subiecte, obişnuiau să îndepărteze din cameră telefoanele mobile, în scopul de a nu fi interceptaţi prin intermediul lor. În acelaşi scop, discutau şi în baia imobilului, însă, această ultimă măsură de precauţie a fost ideea judecătorului Mustaţă", potrivit unui comunicat al DNA.

Mustaţă susţinea într-un interviu acordat din închisoare că măsurile împotriva sa sunt determinate de faptul că i se ceruse să soluţioneze rapid dosarul omului de afaceri Dan Voiculescu, iar el a spus că nu poate încălca procedurile.

Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6540
RON
17 Dec
noapte 1 °
zi 2 °
Ultimele joburi adaugate
24 H