Apocalipsă în Istanbul: Oraşul a fost inundat, iar circulaţia, paralizată. Apa le ajunge oamenilor până la brâu

Circulaţia din Istanbul a fost paralizată marţi, după ce ploile abundente au provocat inundaţii. Milioane de locuitori ai oraşului nu au putut ajunge la serviciu din această cauză.

18 iul. 2017, 17:18

Transportul în comun, în special circulaţia metrourilor şi tramvaielor, a fost perturbată, iar mai multe vehicule au fost blocate de creşterea bruscă a nivelului apei, arată imagini publicate pe reţelele de socializare.

O serie de staţii de metrou au fost închise, iar circulaţia garniturilor pe una dintre liniile care duc la aeroportul internaţional Ataturk a fost oprită.

Autorităţile le-au interzis automobilelor să circule în tunelul care leagă malul european al Istanbulului de cel asiatic, tunel inaugurat în decembrie 2016.

Mai multe vapoare ale Regiei de transporturi maritime din oraş au rămas ancorate în port din cauza ploii torenţiale şi a vântului care a bătut cu până la 80 de kilometric pe oră, potrivit Agerpres.

Alte imagini publicate pe reţelele de socializare arată oameni refugiaţi pe ziduri, aşteptând sosirea echipelor de intervenţie în situaţii de urgenţă. În unele cazuri, acestea au folosit bărci pneumatice.

Citeşte şi Mii de persoane au primit ordin de evacuare în urma ploilor torenţiale care au lovit Japonia

La Usküdar, district aflat pe malul asiatic al Istanbulului, marea a inundat străzile din jur. Guvernoratul oraşului turc a cerut populaţiei să nu plece, mai ales cu maşina, dacă nu este obligatoriu.

Potrivit meteorologilor, au căzut până la 65 de litri de ploaie pe metru pătrat, în cursul dimineţii, în centrul Istanbulului, în timp ce la Silivri, suburbie a metropolei, cantitatea a fost aproape dublă.

“Este o catastrofă naturală (…) o situaţie extraordinară”, a declarat ministrul Transporturilor, Ahmet Arslan. Ploaia s-a oprit în cursul după-amiezii de marţi, dar sunt aşteptate noi averse.