PMB, avertisment pentru bucureşteni: Ce se aşteaptă în următoarele ore

Primăria Municipiului Bucureşti (PMP) informează că operatorii responsabili cu deszăpezirea sunt în stare de alarmă având în vedere precipitaţiile din ultimele ore precum şi prognozele emise de meteorologi care anunţă ninsori în Capitală.

01 dec. 2014, 10:47
PMB, avertisment pentru bucureşteni: Ce se aşteaptă în următoarele ore

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES de PMB, operatorii responsabili cu deszăpezirea sunt poziţionaţi cu utilajele în 85 de puncte fixe, în apropierea rampelor, pantelor şi podurilor, dar şi în zonele unde riscul să se formeze polei pe carosabil este ridicat.

De asemenea, pe parcursul nopţii, 182 de utilaje au aplicat tratamente cu antiderapant pe arterele principale, cu trafic RATB, dar şi pe o parte din străzile laterale.

În acest moment, zece utilaje intervin în zona Pieţei Constituţiei pentru a asigura în bune condiţii desfăşurarea paradei organizate cu ocazia Zilei României.

Operatorii intervin în acest moment şi prin acţiuni de pluguire acolo unde s-a depus deja zăpadă pe carosabil (sectorul 3 şi sectorul 5), precizează sursa citată.

De asemenea, echipele de control ale Municipalităţii verifică zonele în care se impune o nouă trecere cu antiderapante astfel încât traficul în Capitală să se desfăşoare în condiţii normale.

Potrivit comunicatului PMB, tot parcul de utilaje destinat intervenţiei pe programele de deszăpezire este pregătit cu 526 utilaje, 2.748 operatori şi un stoc de materiale antiderapante de 21.836 tone. În funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice, operatorii de deszăpezire vor interveni conform planului de deszăpezire şi combaterea poleiului.