PMB: Municipiul Bucureşti nu are competenţe în ceea ce priveşte demararea procedurilor pentru demolarea Cathedral Plaza

Primaria Capitalei a transmis printr-un comunicat de presă faptul că municipiul Bucureşti nu are competenţe în ceea ce priveşte demararea procedurilor pentru demolarea Cathedral Plaza. Atribuţiile privind avizarea desfiinţării imobilului revin exclusiv Comisiei naţionale a Mmonumentelor istorice şi proprietarului Cathedral Plaza.

RomaniaTV.net
10 iul. 2017, 07:40
PMB: Municipiul Bucureşti nu are competenţe în ceea ce priveşte demararea procedurilor pentru demolarea Cathedral Plaza

In continuarea demersurilor legale pentru punerea in aplicare a hotararii judecatoresti nr. 2520/28.06.2012 privind desfiintarea
constructiei de birouri Cathedral Plaza, situata in Bucuresti, str. General Berthlot, nr. 11-15 si str. Lutherana nr. 15 si 15A, Primaria Municipiului Bucuresti a formulat si trimis catre Ministerul Culturii si Identitatii Nationale o cerere privind eliberarea avizului de desfiintare a imobilului.

Ca urmare a acestui demers, Ministerul Culturii si Identitatii Nationale precizeaza in raspunsul formulat:

„Avizul privind desfiintarea unui imobil aflat intr-o zona de protectie a unui monument istoric de grupa valorica A se elibereaza de catre Ministerul Culturii si Identitatii Nationale (MCIN), dupa consultarea Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice, organism stiintific de specialitate in domeniul protejarii patrimoniului cultural imobil, asa cum este prevazut in art. 33, alin. 1, pct. k, respectiv „Comisia Nationala a Monumentelor Istorice propune avizul pentru interventiile asupra imobilelor situate in zonele de protectie a monumentelor istorice si in zonele construite protejate, pentru care nu exista documentatii de urbanism avizate conform art. 26, alin. 1, pct.7″.

Potrivit MCIN, „consultarea Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice se face la cererea proprietarului imobilului sau a altor persoane fizice sau juridice insarcinate legal de proprietar sau care au drepturi recunoscute juridic asupra imobilului, printr-o cerere facuta in acest sens.”

Precizam ca acest aviz este obligatoriu pentru orice lucrari de constructii care se fac in zonele de protectie a monumentelor, asa cum este, in cazul nostru Catedrala Sf. Iosif. De asemenea, este de mentionat ca pe rolul instantelor de judecata mai
exista si alte litigii cu privire la acest imobil, iar cercetarea judecatoreasca in aceste cazuri nu este finalizata.

Majoritatea dosarelor privind aceasta speta sunt suspendate pana la solutionarea dosarului nr. 8563/3/2013, aflat aflat pe rolul
Tribunalului Bucuresti, ce are ca obiect cererea de chemare in judecata formulata de proprietarul constructiei – S.C. MILLENIUM BUILDING DEVELOPMENT S.R.L. – prin care acesta a solicitat obligarea Primarului Municipiului Bucuresti sa emita actul administrativ de intrare in legalitate.

Citeşte şi Gabriela Firea a spus că doreşte ca bucureştenii să fie consultaţi dacă doresc să suporte costurile demolării Cathedral Plaza