Raportul Comisiei Juridice în cazul Rovanei Plumb, amânat 11 zile. PNL: Parlamentul face scut în jurul ministrului PSD

Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, ca în termen de 11 zile Comisia juridică să depună raportul în cazul solicitării DNA de urmărire penală a fostului ministru al Mediului Rovana Plumb. Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, susţine că prin decizia adoptată de Biroul permanent al Camerei Deputaților, Parlamentul face scut în jurul ministrului Rovana Plumb.

RomaniaTV.net
11 oct. 2017, 11:10
Raportul Comisiei Juridice în cazul Rovanei Plumb, amânat 11 zile. PNL: Parlamentul face scut în jurul ministrului PSD

Liviu Dragnea lovește din nou și se vede că astăzi a fost prezent în Camera Deputaților. În Biroul permanent al Camerei Deputaților tocmai a fost votată o solicitare a Comisiei juridice prin care în Comisia juridică trebuie să se efectueze o anchetă în baza Legii răspunderii ministeriale și abia după această anchetă, care are un termen de desfășurare între opt și 11 zile și termenul poate fi prelungit, să se pronunțe Comisia juridică cu privire la cererea de urmărire penală a doamnei Rovana Plumb. Din nou, Parlamentul face scut în jurul doamnei Rovana Plumb de această dată, încearcă să se substituie instanțelor judecătorești, să facă anchete de către oameni politici, în loc să permită pur și simplu, așa cum a solicitat PNL, ca cererea de urmărire penală să treacă rapid pe un vot în Camera Deputaților și să ajungă în instanță, unde foarte probabil doamna Rovana Plumb ar putea să își demonstreze nevinovăția„, a afirmat Turcan, la Parlament.

Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, ca în termen de 11 zile Comisia juridică să depună raportul în cazul solicitării DNA de urmărire penală a fostului ministru al Mediului Rovana Plumb.

Pe 4 octombrie, Comisia juridică a Camerei Deputaților a decis să propună Biroului permanent aprobarea unui termen de 14 zile pentru efectuarea anchetei în privința solicitării DNA de încuviințare a urmăririi penale a fostului ministru al Mediului Rovana Plumb, iar conducerea Camerei urmează să hotărască dacă mai acordă încă 14 zile pentru redactarea raportului în acest caz.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul care o vizează și pe vicepremierul Sevil Shhaideh, referitor la trecerea ilegală a unei părți din Insula Belina și Brațul Pavel în administrarea Consiliului Județean Teleorman.