Pod distrus la doar şase ani de la inaugurare, în judeţul Constanţa. Ce spun reprezentanţii CNAIR

Un pod s-a crăpat la doar şase ani de la inaugurare, în judeţul Constanţa. Din cauza crăpăturilor, pilonul din beton care stă la baza podului s-a desprins de pe terasamentul din pământ. Şoferii care trec zilnic pe acolo sunt disperaţi şi se tem că acesta ar putea ceda.

14 mart. 2017, 09:40
Pod distrus la doar şase ani de la inaugurare, în judeţul Constanţa. Ce spun reprezentanţii CNAIR

UPDATE: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat marţi că circulaţia în zona localităţii Cumpăna din Constanţa pe podul de pe autostrada A4 se desfăşoară în condiţii de siguranţa maximă, iar obiectivul este ţinut sub observaţie permanent.

„Explicaţiile crăpăturilor apărute şi a deficienţelor sesizate – inclusiv cele reprezentate în fotografiile primite – sunt legate de fapt de o mască de beton şi de umpluturile din pământ ale terasamentului rampelor podului. Astfel, masca nu are rol de rezistenţă, ci doar unul pur estetic”, se arată în comunicatul transmis de CNAIR.

CNAIR susţine că elementele structurale ale podului nu sunt afectate.

„În momentul în care condiţiile meteo vor permite intervenţia în zonă, masca de beton crăpată va fi înlocuită cu un un alt sistem care să poată prelua mişcarile terenului, fără să mai existe posibilitatea unor viitoare fisuri, evitand astfel crearea unor ulterioare situaţii de îngrijorare”, a completat CNAIR.

Plin de crăpături imense în pilonii de rezistență și de denivelări, așa arată, la doar șase ani de la inaugurare, podul de la intrare în Cumpăna, care traversează centura A4. Pentru că reprezintă singura cale de legătură dintre comună și județul Constanța, acesta este traversat zilnic de mii de autoturisme. Șoferii sunt disperați pentru că își strică mașinile și se tem că într-un moment de neatenție pot face accident, potrivit reporterntv.ro.

Din cauza crăpăturilor late de câțiva centrimetri, pilonul din beton care stă la baza podului s-a desprins de pe terasamentul din pământ.

Sesizate de transportatorii care efectuează curse regulate în comună, autoritățile locale au trimis o înștiințare la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Chiar dacă adresa a fost înaintată pe 22 februarie 2017, până acum Primăria nu a primit niciun răspuns.

Marin Dima, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța, a declarat că a fost efectuată o expertiză și că problemele se vor remedia.

Citeşte şi Drum distrus de ploi, 1300 de oameni izolaţi VIDEO