Poliţia a confiscat zeci de kilograme de cocaină ascunsă în fructe de ananas

Cele 67 de kilograme de cocaina erau ascunse în fructe de ananas. Captura provenea din Costa Rica şi avea ca destinaţie  principala piaţă de fructe şi legume din Madrid, au informat autorităţile spaniole, Luni.

27 aug. 2018, 17:14
Poliţia a confiscat zeci de kilograme de cocaină ascunsă în fructe de ananas

Traficanţii de droguri au golit conţinutul fructului şi în locul acestuia au umplut carcasa cu cilindrii compacţi cu cocaină. Acestea cântăreau între 800 de grame şi un kilogram.

Traficanţii au „refăcut” fructele de ananas, umplându-le cu diferite cantităţi de cocaină şi pe deasupra le-au dat cu ceară sau parafină pentru a camufla mirosul specific al cocainei, iar fructul să pară „neatins”, a explicat poliţia spaniolă, potrivit Belga.

Şapte persoane au fost arestate, între care trei suspecţi la Madrid şi patru, la Barcelona.

Transportul de cocaină camuflată în ananas, provenit din Costa Rica a debarcat la Setubal, în Portugalia, apoi a fost transportat pe cale terestră la Madrid.

Citeşte şi Captură record: 5 tone de precursor de heroină şi 20 kg de cocaină pură, descoperite într-un TIR la intrarea în România

Dar acest caz nu este o premieră. 

Firma însărcinată cu importul a fost urmărită atent de poliţie, în cadrul mai multor operaţiuni ale forţelor speciale antidrog.

Traficanţii de droguri folosesc tot felul de metode care mai de care mai insolite pentru a-şi comercializa clandestin „marfa” în Spania- principala poartă de intrare în Europa a cocainei sud-americane şi a haşişului marocan.

În anii recenţi, forţele de ordine au descoperit cocaină în implanturi mamare, în peruci, în fotolii rulante sau chiar în gipsul medical care se folosesţe la persoanele care au suferit fracturi de oase.