Poliţia germană, pe urmele unui traficant de arme. Suspectul ar avea legături cu atentatele din Paris

Poliția germană a anunțat vineri că studiază 'posibilele legături' între un presupus traficant de arme și autorii atentatelor din Franța, după ce au descoperit că este posibil să fi livrat arme de asalt la Paris.

27 nov. 2015, 18:16
Poliţia germană, pe urmele unui traficant de arme. Suspectul ar avea legături cu atentatele din Paris

‘În acest stadiu al anchetei, există indicii conform cărora este posibil ca el să fi vândut în noiembrie 2015 patru arme de asalt unui cumpărător din Paris’, a anunțat poliția din Baden-Wurtemberg într-un comunicat. ‘Posibile legături cu atentatele de la Paris sunt în curs de examinare’, a mai precizat sursa citată fără alte precizări.

Presupusul traficant de arme, un german de 24 de ani, este suspectat și că ar fi ‘transformat fără autorizație pistoale de alarmă în arme de tir ilegale în mai multe cazuri și că le-a vândut pe internet’, se mai notează în comunicat. Cu prilejul unei percheziții la domiciliul său de luni, au fost descoperite alte arme de tir. Parchetul din Stuttgart a confirmat faptul că l-a reținut pe tânărul originar din Magstadt, oraș din sud-vestul țării.

Bild scrie că armele de tip Kalașnikov — două arme de asalt Zastava M70 și două AK47 — au fost cumpărate la 7 noiembrie de pe internet și cita în acest sens ‘documente’ ale parchetului din Stuttgart și ale anchetatorilor.

Citeşte şi Încă două persoane reţinute în Belgia în legătură cu atentatele de la Paris

Anchetatorii francezi ‘pleacă de la principiul că aceste arme au fost utilizate în atentatele de la Paris’ de la 13 noiembrie soldate cu 130 de morți și care au fost revendicate de gruparea Statul Islamic, potrivit tabloidului.

Presupusul traficant de arme, prezentat cu numele Sascha W., este suspectat într-o afacere de vânzare de arme și de muniție pe ‘Darknet’, fața ascunsă a internetului unde se cumpără și se vând droguri, arme și servicii ilegale.

Potrivit parchetului din Stuttgart, bărbatul a vândut ‘arme pe darknet’. Schimburile de e-mail-uri ar dovedi că el ar fi vândut ‘patru kalașnikovuri unui arab la Paris’, scrie Bild. Cu prilejul unei percheziții desfășurate la domiciliul său, anchetatorii au găsit 16 arme, mai relatează cotidianul.