Poliţiştii verifică autocarele care transportă copiii în tabere

Poliţiştii rutieri îi verifică la sânge pe şoferii care transportă elevi în excursii. Zeci de permise şi licenţe de transport au fost scanate astăzi în momentul în care 400 de elevi au plecat spre litoral. Transportul copiilor în vacanţă se va intensifica în perioada următoare, aşa că Poliţia Rutieră monitorizează cu atenţie drumul copiilor.

RomaniaTV.net
15 iul. 2015, 13:43
Poliţiştii verifică autocarele care transportă copiii în tabere

Poliţiştii rutieri i-au luat la ochi pe şoferii care transportă elevi în excursii. Potrivit România TV, pentru că în vacanţă, drumurile cu autocarul sunt tot mai frevente, şoferii au fost verificaţi din toate punctele de vedere.

Controale cu etilotestul, verificarea actelor şoferului, dar şi a licenţelor de transport au fost principalele obiective. Nici elevii nu au fost neglijaţi. Poliţiştii s-au asigurat că aceştia ştiu cum să se comporte în autocar, dar şi când ajung la destinaţie. Chiar dacă acţiunea poliţiştilor a întârziat puţin plecarea în tabără, atât părinţii cât şi copiii au fost mult mai liniştiţi.

400 de elevi din Bucureşti au plecat în excursii organizate. Pentru că numărul plecărilor va fi tot mai mare, poliţiştii vor intensifica astfel de acţiuni