Pompierii au intervenit pentru evacuarea a trei persoane dintr-o locuinţă inundată în Bârlad

Pompierii din cadrul Detașamentului Bârlad al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui au intervenit, duminică dimineața, pentru evacuarea unei familii dintr-o locuință inundată din municipiu.

26 feb. 2017, 09:07
Pompierii au intervenit pentru evacuarea a trei persoane dintr-o locuinţă inundată în Bârlad

Locuința era situată într-o zonă joasă și a fost inundată ca urmare a topirii zăpezii, nivelul apei depășind 30 de centimetri, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene.

„Locuința este situată într-o zonă de șes, care a fost inundată. Apa se întinde pe aproximativ două hectare. La fața locului s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă și spumă, cu șase subofițeri”, a declarat Petru Iftene.

Persoanele evacuate din imobilul inundat, doi copii și o bătrână, au mers la rude.

Citeşte şi 16.000 mc de gheaţă, îndepărtaţi de pe râuri, pentru evitarea pericolului de inundaţii