Ponta: Curtea Constituţională sprijină evaziunea fiscală

Primul-ministru Victor Ponta a declarat miercuri, la Ploieşti, că Curtea Constituţională a României "sprijină evaziunea fiscală", în acest context premierul spunând că apreciază foarte mult "companiile serioase care plătesc taxe".

RomaniaTV.net
30 oct. 2013, 10:21
Ponta: Curtea Constituţională sprijină evaziunea fiscală

„Ca şi Coca-Cola multe alte companii serioase plătesc aceste taxe cu care compensăm faptul că alte firme nu plătesc taxe şi până la urmă se ocupă cu evaziunea fiscală, evaziune care văd că acum e sprijinită şi de Curtea Constituţională care nu ne lasă să combatem evaziunea fiscală”, a declarat Ponta.

Primul-ministru a participat la inaugurarea unei noi investiţii a Coca-Cola la Ploieşti în valoare de 22 milioane de euro.

Premierul Victor Ponta a spus că este hotărât să schimbe Legea insolvenţei pe care a catalogat-o ca fiind una „proastă”. „Avem Legea actuală care este o lege care încurajează companiile să nu plătească taxe, deci o lege proastă, şi sunt foarte hotărât să o schimbăm tocmai pentru a sprijini companiile serioase aşa cum este Coca-Cola în a investi, în a plăti taxe şi în a fi un actor corect în economia românească”, a precizat primul-ministru.