„Am ales sa imi scriu povestea si sa o fac publica din dorinta de a ajuta si alte femei sa invete din greselile mele. In urma cu aproximativ 8 ani am intrat intr-o relatie cu un baiat care la vremea respectiva imi era coleg de serviciu. Nu eram indragostita insa dupa cateva experiente neplacute am ales sa nu ma uit la fizic ci la ceea ce are omul de spus. La scurt timp a inceput sa imi placa omul cu care ieseam, insa in tot atata timp el a ramas fara job. Am ales atunci sa raman cu el, sa il ajut cum pot sa treaca peste acel moment. Ceea ce credeam ca va fi de scurta durata s-a intins pe durata unui an intreg in care el stat acasa cautand fara succes un loc de munca oferindu-i suport moral si financiar. Aveam 23 ani, stateam inca cu parintii si castigam destul de bine asa ca nu a fost un efort prea mare. Si daca nu ii esti alaturi omului la care tii cand ii este greu, atunci cand?  

Dupa un an a reusit sa isi gaseasca ceva iar eu am ales sa fac pasul major spre independenta si sa imi cumpar o casa a mea. Cu ajutor din partea parintilor si un credit la banca de peste 20 ani am facut-o! Am realizat ceea de imi doream de cand eram adolescenta, sa plec de acasa, pe picioarele mele si sa scap de problemele care imi traumatizasera copilaria. Asa ca mutarea mea a insemnat pentru relatia noastra mai mult timp petrecut impreuna. Revenind la el, nu ne-am mutat de la inceput insa i-am oferit cheia asa ca il gaseam acasa cand ma intorceam de la birou. Dupa putin timp a vrut sa isi ia masina insa nu avea alta posibilitate decat credit si nici acela suficient. Asa ca fara a povesti alor mei sau altcuiva, decat dupa ce faptul a fost consumat, am facut si eu un credit pentru a-l ajuta sa-si implineasca dorinta. 

Alte Articole

De ce nu este deschis sicriul lui Costel Corduneanu? Este acoperit ...

O americancă stabilită în România demontează stereotipurile ...

Adrian Minune, la detectorul de minciuni: „Nu ți-aș spune ...

Dupa 3 ani de relatie, in contextul in care angajatorul meu era in proces de restructurare si asteptam de la o zi la alta sa primesc un plic, cautam job in fiecare zi, a venit surpriza. Iubitul meu care tocmai incepuse o mica afacere si visa marea cu sarea se hotaraste sa ne despartim pentru ca nu il intelegeam. Motivul real, ma inselase. Cum incepuse afacerea ce urma sa ii aduca venituri substantiale in viziunea lui, nu mai avea nevoie de mine. Si uite asa, la bine si la rau a fost defapt, la raul lui nu si al meu, la binele meu nu si al lui. Plina de durere si furie i-am strans tot ce avea la mine si i le-am returnat. 

Am plans, am suferit dar lucrurile s-au asezat pentru mine. Mi-am schimbat job-ul, am intrat in contact cu oameni care ma apreciau pentru ceea ce sint si am mers mai departe. O umbra dupa ce slabisem foarte mult, dar am mers mai departe. Dupa 3 luni am primit un mesaj „Ce faci? E ziua mea nu vrei sa iesim sa mancam ceva?”. Si ce am facut? Am refuzat dar nu pana la capat. Asa ca am iesit la insistenta lui si dupa discutii protocolare ba chiar si acuze am inceput sa ne vedem. Azi la un suc, maine la cina si uite asa m-am trezit ca eram iar impreuna. Mi-am zis ca a gresit si ca daca ii pare rau merita sa ii mai dau o sansa. Ai mei imi spuneau sa il iert. Il iubeam. L-am primit inapoi spunandu-mi in primul rand mie ca daca aleg sa fac asta sa nu ii reprosez si sa nu ii aduc aminte ce a facut. Si asa am facut. A fost greu insa treptat mi-a recastigat increderea si m-a facut sa vad ca nu am regretat ca i-am mai acordat o sansa. Afacerile nu i-au mers prea bine spre deloc si a ales sa se retraga, insa nu fara a risipi ceea ce investise. 

Timpul a trecut si s-a mutat la mine. Relatia noastra mergea bine, mergea intr-o directie. O directie in care stiam la ce biserica ne cununam si el se uita din cand in cand la localuri, fara sa fi stabilit o data. Iar pentru planurile noastre de viitor ne trebuia o casa mai mare, una in care sa ne facem o familie a noastra. 2 ani am cautat pana cand am gasit exact ce ne doream, unde ne doream si cum visam sa fie. Solutia era un alt credit pe care eu puteam sa il iau, el neputand obtine suma necesara. Asa ca am mai facut un credit pentru casa iar el unul pentru renovare. Cand te bagi la asa ceva te gandesti bine inainte, ce vrei sa faci, incotro te indrepti, care vor fi restrictiile in urmatorii ani. Noi ne indreptam spre o familie. Am inceput sa renovam iar pentru a ne permite am facut cu mana noastra tot ce am putut. Demolat, zugravit, montat mobila, smotru, tot ce s-a putut. Dupa munca grea de aproximativ jumatate de an, ne-am mutat. Intre timp calculele noastre nu mai pareau asa restricitve dupa ce el fusese promovat. Viitorul parea sa ne zambeasca discret. Si a zambit si el vazandu-se independent si potent financiar. La doar o luna dupa ce ne-am mutat in casa noua cu program de lucru haotic, inca obosita dupa efortul depus am cerut si eu ceva: timp  sa ne bucuram de ce am realizat, timp pentru noi  doi, fara sa ne gandim la altii. Ce am primit? 

A plecat de acasa in noaptea aceea.  Au urmat luni in care s-a purta urat, m-a ignorat si s-a jucat cu mintea mea spunand ca eu sint de vina pentru situatia dintre noi, ca el nu este ceea ce imi doream. Si iar am suferit, m-am consumat si am slabit peste 10 kg. Am incercat sa ii explic ce vreau, naiva de mine, dar el stia foarte bine. Numai ca filmul se repeta: financiar se simtea iar independent si nu mai avea nevoie de mine. Era liber sa faca ce vrea cu cine si cand vrea…..timp in care statea in casa mea, din care nu voia sa plece. Pana intr-o zi. Intr-o zi in care mi-am dat seama ca nu mai pot accepta sa fiu calcata in picioare in casa mea. Atunci am luat decizia de a-l evacua si am schimbat yala. Eu. Cu mainile mele si cele 40 de kg pe care le mai aveam, am schimbat yala si i-am impachetat tot ce avea. El plecase la munte cu iubita lui, lucru pe care mi l-a confirmat cand s-a vazut incoltit. 

Prima noapte singura in casa mea a fost prima pe care am dormit-o pana dimineata dupa mult timp. M-am odihnit. Trebuia sa ma odihnesc pentru ca urma ce era mai greu pentru mine: durerea, agonia, suferinta. Fara sa vrea sa plece fizic, emotional plecase demult. De ce nu mi-am dat seama mai devreme? Pentru ca il credeam cand ma mintea, ca se juca cu mintea mea facandu-ma vinovata si simuland durerea pe care o avea pentru ca eu il resping.  

M-am simtit vinovata ca i-am facut rau dandu-l afara din casa. Avea unde sa se duca, dar in sinea mea era ceva ce nu credeam ca voi face vreodata pentru ca mi se parea crud. Mi-a fost mila de el cand m-am gandit ca va trebui sa plateasca chirie, utilitati, mancare din ceea ce castiga pentru ca nu o facuse cat timp am fost impreuna. Stiam ca ii va fi greu si am ales sa il ajut in continuare. Eu l-am ajutat, insa el a vazut-o ca pe o obligatie. Mi-a cerut dreptul lui la casa mea in care a muncit. 

De fapt mi-a cerut dreptul la casa pe care o considera a lui si pe care daca o vreau sa ii dau banii investiti. Da, asta dupa ce l-am intretinut, a stat in casa mea, a mancat din banii mei, s-a imbracat din banii mei, a trait 7 ani. I-am dat. I-am dat din mila si pentru ca nu voiam sa ii fac rau. I-am dat din dorinta de a face lucrurile bine pana cand am inteles ca nu mai e responsabilitatea mea. Am spus stop. Nu este ceea ce se astepta dar am spus stop. 

Eu sint mai importanta! Eu merit mai mult decat atat.