L-am cunoscut pe Luca la 16 ani. Eram încă o copilă răsfățată, care își dorea să fie tot timpul în centrul atenției, să fie iubită necondiționat și nimic să nu fie mai im-portant decât ea, scrie libertatea.ro. Nu vreau să-i acuz pe părinții mei, dar ei, iubindu-mă atât de mult, poate prea mult, m-au crescut sădindu-mi în minte ideea că eu sunt cea mai importantă ființă din viața lor și că așa ar trebui să mă considere și ceilalți oameni din preajma mea.

Citeşte şi Cinci sfaturi pentru o viaţă sexuală fierbinte

Alte Articole

Lacrimi de durere la priveghiul lui Costel Corduneanu. Un detaliu ...

Florin Dumitrescu și Sorin Bontea gătesc pentru Ion Ţiriac ...

Cum poți curăța fierul de călcat de arsură. Soluțiile cele ...

Luca m-a răsfățat cât a putut de mult și m-a iubit cum nu cred să mai fiu iubită vreodată. Ne-am căsătorit când eu am terminat liceul. El era cu 7 ani mai mare decât mine și muncea încă din timpul facultății, era apreciat la locul de muncă și câștiga bine, suficient cât să nu fiu nevoită să lucrez și eu.

M-am mutat în casa lui, o casă mai veche, pe care i-o dăruiseră părinții lui, pe care el aproape a reconstruit-o din temelii și a făcut din ea o casă de vis. în spatele casei, era o grădină mare, în care puteai găsi de toate, de la legume până la cele mai spectaculoase soiuri de flori. Dormitorul nostru avea vedere spre grădină, iar peretele dinspre grădină era numai din sticlă.

Primul cadou pe care l-am primit după ce m-am mutat la el a fost o cățelușă, care s-ar fi jucat tot timpul și care îmi este și astăzi cel mai bun prieten. Sașa nu suporta să nu o bagi în seamă. Când te gândeai la altceva, venea la tine și-ți punea în poală toate jucăriile ei, una câte una, până înțelegeai. Dacă tot nu reacționai, se așeza în fund și începea să latre, să te trezească din visare.

Lui Luca îi plăcea foarte mult meseria lui, era softist și inventa tot timpul câte ceva. în materie de jocuri, de pildă, nu-l întrecea nimeni. și avea o imaginație fără limite. Din pricina asta, uneori uita să vină acasă, cufundat în tainele unui nou joc, sau, dacă era acasă, stătea închis în biroul lui. Iar eu făceam ca Sașa. Intram la el și încercam să-i atrag atenția asupra mea, îmi puneam în joc toate farmecele, însă el nu era ușor de înduplecat.

Alteori, când ațipeam tot așteptând să termine ce avea de făcut, mă trezea cu aromele îmbătătoare de frunze proaspete de busuioc sau de mentă, pe care fie le culegea din grădină, fie din ghivecele de la fereastra bucătăriei, iarna. Avea și un fel anume de a face cafeaua, pe care nu mi l-a dezvăluit nicio-dată, apoi făcea exact ca-n reclamele de la televizor: trimitea spre mine, cu mâna, aburii de la cafeaua proaspăt râșnițată și preparată, care m-ar fi trezit și din morți. După ce mâncam și-mi făceam numărul de copil răzgâiat, știam că restul zilei e al meu și că el va face tot ce-mi doresc, ca să-l iert că „m-a neglijat”.

N-am crezut niciodată că poate exista fericire mai mare și un soț mai bun ca el…

Eram căsătoriți de 6 ani și viața era la fel de frumoasă. E adevărat că eu mă mai maturizasem puțin, iar el nu se mai străduia la fel de mult să mă împace, când mă supăram din senin, fără motiv. începuse să mă lase în pace și să-și vadă de treabă, pentru că știa că, la un moment dat, mă plictisesc să stau îmbufnată și dau din nou năvală în biroul lui. Uneori, mi se părea bizar că stă lângă mine fără să spună nimic, iar când îl întrebam la ce se gândește, îmi răspundea sincer, imediat:

— La tine, la ce altceva m-aș putea gândi?

— De ce nu spui nimic?

— Ce să spun?! Ești aici, lângă mine, sunt fericit, ce-ar mai fi de spus? Vom fi fericiți până la adânci bătrâneți. Asta e tot ce-mi doresc.

— De ce nu vorbești cu mine? Nu-mi place să nu-mi vorbești!

— Iubita mea, suntem împreună de 6 ani, știm cam tot ce se poate ști unul despre altul, ne putem permite să mai stăm și așa, fără să spunem nimic. Noi nu avem secrete. Nu-i așa?

Avea dreptate, numai că eu uneori mă plictiseam și simțeam nevoia să îmi acorde mai multă atenție. II iubeam foarte mult, el știa asta, dar aveam nevoie să-mi spună tot timpul că și el mă iubește, să mă sufoce cu dragostea lui. Luca era însă un om liniștit, la casa lui, fericit și nu simțea nevoia să-și manifeste tot timpul fericirea prin cuvinte.

Când simțea, și simțea aproape imediat, că sunt plictisită, îmi propunea să organizăm o petrecere, să ne invităm prietenii. Cei mai mulți erau prietenii lui, care erau niște oameni minunați, dar care aveau tot felul de probleme. De pildă, Petru trecea printr-un divorț dificil și îi era peste putință să înțeleagă ce o determinase pe Ana, soția lui, să divorțeze; Irina, sora lui Luca, avusese probleme mari după naștere, făcuse o depresie severă și se apucase de băut pe ascuns, iar familia era disperată, pentru că uneori Irina pleca de acasă, nimeni nu știa unde se duce, lăsa copilul singur în casă și se întorcea de cele mai multe ori beată. Bietul Dorin, soțul ei, era tot timpul cu telefonul în mână, să verifice dacă e acasă și nu cumva a lăsat-o iar pe Manuela singură… Din fericire, avea un șef înțelegător, care nu-i reproșa că pleacă aproape zilnic de la muncă mai devreme, asta pentru că Dorin era extraordinar de talentat și din mâinile lui ieșea aur. Aducea cele mai multe contracte firmei de publicitate la care lucra.

Raluca, o vară de-a lui Luca, suferea enorm pentru că era grasă și nu se putea mărita, așa că mă căra cu ea la tot felul de cluburi și săli de fitness. Veșnic ținea diete, dar nu era invidioasă pe femeile slabe, era doar nefericită că nu poate slăbi. și pot continua așa la nesfârșit…

Pe noi ne iubeau toți și ne admirau că ne iubim atât de mult și suntem fericiți. Se simțeau bine la noi acasă. Vara, Luca aduna din grădină legume proaspete -tot el se ocupa și de grădină, firește – și făcea niște salate uimitoare. Toată lumea îl lăuda pentru asta. și toți îl iubeau. Iar pentru ceilalți, eu făceam parte din ființa lui. într-o seară, am primit un telefon de la părinții mei, care mi-au spus că murise bunica mea preferată, mama tatei. Aceasta își dorise enorm fete, dar făcuse doar doi băieți, așa că eu fusesem pentru ea fiica mult dorită, răsfățându-mă mai mult ca oricine. Părinții mei erau deja acolo. Luca s-a oferit să mă ducă el cu mașina, dar eu l-am rugat să rămână să-și vadă de ale lui, pentru că vreau să merg cu trenul. Nici nu mai țineam minte de când nu mă mai urcasem într-un tren. Luca era în plin proces de creație, avea un termen de predare, dar ținea morțiș să fie alături de mine. L-am convins cu greu să rămână acasă.

De cum m-am așezat la locul meu în tren, mi-am amintit de drumurile pe care le făceam cu trenul cu bunica. Eu stăteam întotdeauna la fereastră, cu fața spre direcția de mers, iar bunica, în fața mea, îmi povestea totul despre ceea ce vedeam pe fereastră. Sunt sigură că unele povești erau inventate, dar erau minunate. Se spune că, în general, copiii se plictisesc repede în tren, dar eu nu apucam să mă plictisesc niciodată.

M-am așezat, ca de obicei, la fereastră, cu fața spre direcția de mers, iar vizavi de mine era un bărbat cu un rucsac în spate. 0 vreme a tăcut, după care a intrat în vorbă cu mine. și-a spus numele și a început să-mi povestească, exact cum făcea bunica, despre tot ce vedeam afară. Nu s-a oprit până la destinație. Am coborât în aceeași stație, dar el nu mi-a mai spus nimic, nu și-a luat la revedere, doar a plecat de lângă mine și atât. Când m-am trezit pe peron, singură, mi-am dat seama că mă fascinase. Parcă îl știam dintotdeauna și îi simțeam lipsa.

După înmormântare, părinții mei m-au întrebat ce-aș vrea să facem cu casa, dacă s-o vindem sau s-o păstrăm.

— Cum s-o vindeți? Nici să nu vă gândiți la așa ceva! le-am spus eu. Totul trebuie să rămână așa cum este. Am putea să lăsăm pe cineva să stea în ea, să nu se degradeze. Am să mai rămân aici câteva zile, mă descurc eu cumva… Voi puteți pleca, dacă vreți.

M-au lăsat acolo, iar eu, nu știu ce-o fi fost în mintea mea, am făcut un fel de pancartă pe care am scris „De închiriat”, pe care am pus-o la poartă. Ar fi fost suficient să spun cuiva din comună că vreau să închiriez casa și ar fi aflat toată lumea, dar mie așa mi-a venit atunci.

A doua zi, dis-de-dimineață, m-am dus la plimbare prin sat. Nu aveam somn. Cum aș fi putut avea, când totul îmi amintea de faptul că bunica nu mai era? Ai mei au vrut s-o aducă la ei, dar ea a preferat să moară în patul ei, să nu deranjeze.

într-o grădină vecină, am văzut instalat un cort. Iar în fața cortului, făcea gimnastică de înviorare… chiar vecinul meu de compartiment.

— ‘Neața! am strigat.

— Bună să-ți fie inima! mi-a răspuns. Pot să te însoțesc? Sau te temi că se va scandaliza lumea?

— Nu înțeleg ce vrei să spui…

— Păi, am înțeles că ești măritată. 0 femeie măritată nu se cade să se plimbe însoțită de alt bărbat.

— știi ceva? Nu-mi arde de glume proaste! i-am zis și i-am întors spatele.

Am simțit însă că vine după mine. M-a urmărit tot drumul și, când m-am scăldat în râul de la marginea comunei, s-a scăldat și el. Apa era rece, dar am simțit că, într-un fel, mă trezește la realitate. O vreme, fiecare a înotat în legea lui, după care eu am ieșit și m-am așezat pe mal. S-a așezat și el lângă mine. Amândoi eram cu hainele ude pe noi. El a început să-mi spună că a venit acolo să scape, pentru un timp, de viața de la oraș.

— Vreau să am puțină liniște. Scriu cărți pentru copii și cred că aici e locul cel mai potrivit să fac asta.

— Nu vrei să stai în casa bunicii? Doar n-o să scrii în cort!

— Cu mare drag! N-aș fi îndrăznit să visez la așa ceva…

L-am lăsat să se instaleze în casa bunicii și l-am avertizat că nu are voie să schimbe nimic în casă. Noaptea următoare am petrecut-o sub același acoperiș cu el. Mă simțeam ciudat. Parcă îi simțeam privirile insistente prin ziduri. Eram atrasă de el, dar nu puteam să-l înșel pe Luca. Nu i-aș fi putut face așa ceva soțului meu minunat. Așa că m-am decis să plec acasă a doua zi dimineață, să evit orice tentație. Am plecat înainte ca el să se trezească, dar m-am gândit tot drumul la el. și acasă m-am gândit numai la el. Pur și simplu, mă atrăgea ca un magnet. Eram neliniștită și, pe undeva, mă simțeam vinovată față de Luca.

Luca a plecat câteva zile într-o călătorie de informare sau așa ceva. Se întâlnea la Praga cu alți specialiști ca el, așa că am dat fuga înapoi, la bunica, fără să-mi anunț părinții. Filip stătea la soare în curte și scria la laptop. în curte apăruse o piscină gonflabilă, plină cu apă, probabil că lăsase apa la soare să se încălzească. Nu m-a auzit venind. A fost surprins când mi-a auzit glasul.

— Chiar la tine mă gândeam, a spus, ridicând capul. Ce bine că ai venit!

— Ce ai de gând să faci acum?

— Nimic! Ești o femeie măritată, n-aș atenta niciodată la pudoarea ta. știu că-ți iubești soțul, deși mă întreb ce cauți, totuși, aici…

— Ce caut? M-ai prins în mrejele tale, așa cum își prinde un păianjen victima în pânza lui! De când am plecat, mă gândesc numai la tine…

Am rămas acolo toată perioada cât știam că lipsește Luca. Filip era cu totul altfel decât soțul meu. El mă sufoca efectiv cu dragostea lui. Stătea tot timpul lipit, la propriu, de mine. Am știut că fac o greșeală întorcându-mă acolo, dar nu m-am putut împiedica s-o fac. Pentru Filip eram soarele, eram aerul, eram totul și făceam totul împreună. Făceam baie împreună, pregăteam masa împreună, ne dădeam unul altuia să mâncăm, ne dezmierdam tot timpul, iar el vorbea întruna. Nu tăcea o clipă, nici măcar atunci când fă-ceam dragoste. îi simțeam prezența clipă de clipă.

Cu o zi înainte să se întoarcă Luca, m-am dus acasă, să-l aștept. A simțit ceva de cum m-a văzut.

— Ești schimbată, s-a întâmplat ceva?

— Absolut nimic. Mi-a fost dor de tine…

M-a îmbrățișat, m-a sărutat îndelung și mi-a spus dintr-odată:

— Miroși altfel, știam eu că s-a întâmplat ceva!

I-am spus adevărul. M-a ascultat fără un cuvânt și apoi mi-a spus doar atât:

— Credeam că o să îmbătrânim împreună. Te rog să pleci!

M-am abținut să plâng și am plecat la bunica. Filip nu mai era acolo. Plecase de unde venise. îmi lăsase un bilet: „N-aș suporta să te văd nefericită.”.