Povestea CUTREMURĂTOARE a stelistului FLORIN NIŢĂ. Părinţii i-au murit, a pierdut casa şi a crescut într-un demisol din FERENTARI

Florin Niţă este considerat unul dintre cei mai buni portari din Liga I în acest moment. Povestea sa este cu adevarat incredibilă. Portarul de la Steaua a pornit de jos, dintr-un demisol din Ferentari, iar acum este la un pas de echipa naţională a României.

13 nov. 2016, 14:57
Povestea CUTREMURĂTOARE a stelistului FLORIN NIŢĂ. Părinţii i-au murit, a pierdut casa şi a crescut într-un demisol din FERENTARI

Florin Niţă a început fotbalul la Steaua, la 7 ani, dar la 15 ani, fără să i se dea o şansă, a plecat la Rapid Electromagnetica, apoi la Astra, dar cariera de seniori a început-o la Concordia Chiajna. De aici a revenit la Steaua, mai întâi ca rezervă a lui Tătăruşanu, apoi ca titular.

„Am ajuns la Steaua la şapte ani şi am stat cam opt sezoane, după care m-am decis să urmez altă cale. Îmi doream foarte mult să apăr, iar la Steaua n-am prea avut multe astfel de şanse. Ce să fac? Eu am fost un copil amărât, şi asta spune multe. Mi-a fost greu, dar mă bucur că Dumnezeu m-a ajutat să devin ceea ce sunt azi”, spuen Florin Niţă.

Florin Niţă a trecut prin numeroase încercări cumplite. La cinci ani şi-a pierdut tatăl, iar apoi a rămas şi fără mamă. Aceste suferinţe nu au fost singurele din viaţa lui.

„Era un copil amărât, dintr-o familie saracă. Tatăl i-a murit, locuia cu mama, bolnavă de ciroză, şi cu sora lui, într-un apartament din zona Zeţari. Unii au păcălit-o pe mama lui, i-au dat 20 de milioane vechi pe apartament, pe care ulterior l-au vândut cu 30.000 de euro. Iar pe ei i-au mutat într-un demisol de zece metri pătraţi, în Ferentari. Prin 2007-2008 s-a stins şi mama lui”, a dezvăluit Ion Adam, omul care l-a adus la Concordia Chiajna, adăugând: „Îi spuneam Viteză la Electromagnetica. La Chiajna era poreclit Chucky, papuşa ucigaşă, zbura din bară în bară”.

Florin Niţă are acum în CV, la 29 de ani, două titluri, o Cupă a României, două Cupe ale Ligii şi o Supercupă a României, toate cucerite cu Steaua.