Prăjitură de caise cu aluat sfărâmicios

Caisele sunt foarte bune pentru prevenirea bolilor cardiovasculare, datorită substanţelor pe care le conţin. dacă vrei să beneficiezi şi tu de ele, pregăteşte o prăjitură de caise cu aluat sfărâmicios.

21 iul. 2017, 11:54
Prăjitură de caise cu aluat sfărâmicios

Prăjitură de caise cu aluat sfărâmicios – Ingrediente

Pentru blat

300 g făină
1 pachet drojdie uscată
50 g unt
120 ml lapte
1 ou
2 linguri zahăr
700 g caise

Pentru aluatul sfărâmicios

70 g unt
70 g zahăr brun
100 g făină
100 g migdale

Prăjitură de caise cu aluat sfărâmicios – Cum se prepară

Pentru blat, se amestecă făina cu drojdia şi cu un vârf de cuţit cu sare. Se adaugă untul, laptele, oul, zahărul şi se frământă un aluat omogen şi potrivit de tare. Se lasă la crescut cel puţin 30 de minute. Se îmbracă cu aluat o formă de tartă unsă şi tapetată, se aşază jumătăţi de caise cu partea bombată în sus şi se mai lasă să crească 10 minute. Pentru aluatul sfărâmicios, se amestecă untul cu zahărul brun şi făina şi se presară peste caise, împreună cu migdalele curăţate de coajă şi tăiate felii. Se introduce prăjitura de caise cu aluat sfărâmicios la cuptor pentru 30-40 de minute.

Vezi cum se prepară cel mai bun tort de piersici