Premierul Grindeanu a transmis condoleanţe familiei poliţistului Nistor Gheorghe, ucis în Vişeu de Jos

Premierul Sorin Grindeanu a transmis, duminică seară, condoleanțe familiei polițistului Nistor Gheorghe, care a fost ucis în localitatea Vișeu de Jos din județul Maramureș.

08 ian. 2017, 20:57
Premierul Grindeanu a transmis condoleanţe familiei poliţistului Nistor Gheorghe, ucis în Vişeu de Jos

„Aș (…) vrea să transmit condoleanțe familiei domnului agent de la Vișeu de Jos, Nistor Gheorghe (…). Am apreciat foarte mult gestul tuturor polițiștilor de la ora 14,00, de astăzi, când au ținut cu toții un moment de reculege, un lucru extraordinar”, a declarat premierul Grindeanu, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit lui Grindeanu, trebuie privită „cu responsabilitate” munca pe care o fac simplii lucrători ai Poliției Române, deoarece „sunt enorme” pericolele la care aceștia sunt supuși.

Citeşte şi:  Moment de reculegere păstrat de poliţişti pentru colegul lor ucis în Vişeu de Jos

„Aș vrea să privim lucrurile, inclusiv în ceea ce înseamnă structurile statului, poate și într-un alt mod. Sigur, e un exemplu în care un polițist care și-a făcut datoria a fost ucis, până la urmă, în exercițiul funcțiunii. Eu cred că trebuie să privim cu responsabilitate munca pe care o fac inclusiv simplii lucrători ai statului, ai Poliției Române, pentru că, iată, pericolele la care sunt supuși sunt enorme”, a mai spus Grindeanu, conform Agerpres.

La rândul său, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, a afirmat că polițistul Nistor Gheorghe a fost „avansat post-mortem”.

Șeful Postului de Poliție din localitatea Vișeul de Jos a fost găsit mort, miercuri seară, în sediul instituției. În urma cercetărilor preliminare a fost avansată posibilitatea suicidului, ulterior procurorii constatând că bărbatul prezenta pe corp urmele a două posibile înjunghieri, iar arma din dotarea acestuia era dispărută.