Premierul Mihai Tudose: Probabil că taxa de solidaritate va fi cumva, nu am stabilit încă de la ce prag în sus. Se fac simulări

Premierul Mihai Tudose a precizat că, cel mai probabil, Guvernul va introduce o taxă de solidaritate, destinată persoanelor care au câştiguri mari şi care trebuie să plătească în plus la stat pentru că acesta i-a oferit şansa să se îmbogăţească. El a precizat că se fac simulări în acest moment, nefiind stabilit un prag, şi a susţinut că taxa nu va fi aplicată dacă simulările nu arată că ea va fi sustenabilă.

RomaniaTV.net
17 iul. 2017, 11:55
Premierul Mihai Tudose: Probabil că taxa de solidaritate va fi cumva, nu am stabilit încă de la ce prag în sus. Se fac simulări

Încă se întâmplă să se lucreze, sunt simulări. Probabil că va fi cumva, nu am stabilit încă de la ce prag în sus. (…) Va fi aplicată persoanelor fizice, persoane care câştigă foarte mult, care beneficiază de o mulţime de lucruri din partea statului şi care înţelegem că funcţionează în toată lumea, să plătească peste un anumit prag valoric o taxă în plus de solidaritate cu statul, care i-a oferit prilejul să câştige atâţia bani„, a spus premierul Tudose.

Şeful Executivului a spus că nu ştie dacă taxa de solidaritate va fi aplicată de anul viitor, nefiind încă stabilit un prag, având în vedere că simulările continuă. El a spus că sunt mai multe scenarii testate în acest moment, însă nu a oferit detalii cu privire la aceste simulări. Tudose nu a spus nici cât se aşteaptă statul să încaseze prin acest impozit, pentru a-l considera fezabil.

Dacă se va stabili că va fi aplicat de la un anumit prag, un anumit procent, iar impactul va fi foarte mic probabil că nu îl vom aplica. (…) Dacă cifra este foarte mică şi nu contează, e mai mare efortul decât rezultatul, nu va fi aplicată„, a explicat Tudose.