Premierul Ucrainei cere DETENŢIE pe VIAŢĂ pentru ucigaşul unui membru al Gărzii Naţionale

Premierul Ucrainei, Arseni Iațeniuk, a cerut detenție pe viață pentru cel care a aruncat luni cu o grenadă în membri ai Gărzii Naționale, lângă sediul parlamentului.

31 aug. 2015, 16:43
Premierul Ucrainei cere DETENŢIE pe VIAŢĂ pentru ucigaşul unui membru al Gărzii Naţionale

Arseni Iațeniuk a făcut această declarație într-un discurs adresat națiunii ucrainene cu ocazia evenimentelor care au avut loc luni. ‘În calitate de cetățean al țării, cer, în conformitate cu articolul 348 al Codului Civil al Ucrainei, detenție pe viață pentru cel care a aruncat o grenadă, acțiune în urma căreia un membru al Gărzii Naționale a fost ucis’, a spus premierul ucrainean.

Potrivit Unian, ciocnirile de lângă sediul Radei Supreme au început la scurt timp după ce a început votul pe marginea modificărilor la Constituție în vederea descentralizării.

Protestatarii au început să arunce în organismele pentru apărarea ordinii publice cu sticle, fumigene și pietre din pavaj. De asemenea, a fost aruncată o grenadă de luptă. În urma lansării acesteia, un membru al Gărzii Naționale a murit, iar 122 au fost răniți, potrivit Ministerului de Interne ucrainean.

Citeşte şi Explozie puternică în faţa Parlamentului de la Kiev: Un mort şi cel puţin 100 de răniţi UPDATE

Garda Națională ucraineană, aflată în subordinea Ministerului de Interne, este formată în principal din voluntari care fac parte din milițiile de autoapărare a Maidanului, mișcarea de contestare proeuropeană din centrul Kievului, reprimată sângeros în februarie 2014.

Proiectul de lege ce prevede descentralizarea și acordă mai multă autonomie unor regiuni se află în centrul unor dezbateri aprinse în Ucraina, unde mulți întrevăd în el o tentativă de a legaliza de facto controlul rebelilor asupra unei părți a estului industrial al țării.