Premierul Viorica Dăncilă l-a schimbat din funcţie pe agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a UE

Publicat: Miercuri, 16 Mai 2018 23:27 // Actualizat: Miercuri, 16 Mai 2018 23:27 // Sursa: romaniatv.net

Premierul Viorica Dăncilă l-a demis pe Răzvan Horaţiu Radu din funcţia de agent guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, locul său fiind luat de Costin Radu Canţăr, se arată într-o decizie publicată, miercuri, în Monitorul Oficial, potrivit Mediafax.

Foto: facebook.com

"Decizie privind numirea domnului Costin-Radu Canţăr în funcţia de agent guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, însărcinat cu reprezentarea României în faţa Curţii de Justiţie, a Tribunalului Uniunii Europene, a celorlalte instituţii ale Uniunii Europene, precum şi a Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, cu rang de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe", este decizia publicată în Monitorul Oficial.

Acesta l-a înlocuit în funcţie pe Răzvan Horaţiu Radu.

Potrivit Hotnews.ro, Costin-Radu Canţăr, noul agent guvernamental, este din Craiova și a profesat ca avocat în perioada 2011-2013, fiind suspendat la cerere de Baroul Dolj. În 2016 a participat la un concurs al Ministerului Afacerilor Externe de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României, însă a fost respins la testul grilă. Rezultatul a fost menținut și după contestație.

Răzvan-Horaţiu Radu este magistrat de carieră şi a fost numit la 1 august 2007 subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Agent Guvernamental al României pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În 2011, a fost numit agent guvernamental la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi la Tribunalul UE, de la Luxemburg.

Răzvan-Horaţiu Radu a urmat cursurile Institutului Naţional al Magistraturii (2001-2003), după care a fost numit procuror. Din anul 2006, Răzvan-Horaţiu Radu a deţinut, în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, funcţia de şef al Serviciului de Integrare Europeană şi Programe Phare, (ulterior Serviciul de Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale), îndeplinind această funcţie până la numirea sa la Ministerul Afacerilor Externe.
Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6549
RON
20 Jul
noapte 18 °
zi 30 °
Ultimele joburi adaugate
24 H