Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat marţi un decret privind simplificarea acordării cetăţeniei Ucrainei pentru străini şi apatrizi, care au participat sau iau parte la acţiunile de asigurare a securităţii naţionale şi de apărare a Ucrainei şi pentru cetăţenii Federaţiei Ruse care sunt persecutaţi pentru convingerile lor politice, informează agenţiile de presă Unian şi Ukrinform.
Potrivit decretului, postat pe site-ul preşedinţiei ucrainene, cetăţenii Rusiei, persecutaţi pentru convingerile lor politice, trebuie să prezinte pentru dobândirea cetăţeniei Ucrainei un document care să ateste că sunt victime ale persecuţiilor, acesta putând fi o adeverinţă eliberată de Ministerul de Externe ucrainean, de un consulat sau o altă misiune diplomatică ucraineană, potrivit Agerpres.
Citeşte şi Preşedintele Ucrainei le cere liderilor europeni să găsească o soluţie paşnică în Donbas
Simplificarea procedurii de acordare a cetăţeniei Ucrainei, inclusiv pentru cetăţenii ruşi persecutaţi politic intervine după ce preşedintele rus Vladimir Putin a semnat la 1 mai un decret prin care se acordă acces la procedura accelerată de obţinere a cetăţeniei ruse pentru anumite categorii de ucraineni, inclusiv pentru rezidenţii estului separatist al Ucrainei. La vremea respectivă, această decizie a Moscovei a fost criticată de Uniunea Europeană şi Kiev.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20