Preşedintele Băsescu a convocat CSAT pentru miercuri, la ora 18

Preşedintele Traian Băsescu a convocat o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Potrivit unui anunţ postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa va avea loc miercuri, începând cu ora 18.00, la Palatul Cotroceni.

02 sept. 2014, 17:37
Preşedintele Băsescu a convocat CSAT pentru miercuri, la ora 18

În cadrul şedinţei Consiliului se vor discuta elementele care au în vedere mandatul României privind Summitul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) care se va desfăşura în perioada 4 – 5 septembrie a.c. în Newport (Țara Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord) și care se referă, în principal, la participarea României la misiunea NATO din Afganistan în anul 2015 şi la unele măsuri stabilite la nivelul Alianţei Nord-Atlantice, în contextul situaţiei regionale actuale. Chiar dacă nu a fost anunţat pe ordinea de zi, participanţii la şedinţa CSAT ar putea discuta şi despre criza din Ucraina. 

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că intervenţia Federaţiei Ruse în Ucraina trebuie condamnată şi sancţionată şi că eventuale decizii se vor discuta, probabil, în viitoarea şedinţă a CSAT.