Preşedintele CNCD, vot împotriva sancţionării lui Klaus Iohannis în cazul „nişte penali”

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a scris, pe Facebook, că va redacta opinia separată privind votul împotriva sanţionării preşedintelui Klaus Iohannis pentru folosirea termenului "penali".

09 mai 2018, 20:33
Preşedintele CNCD, vot împotriva sancţionării lui Klaus Iohannis în cazul „nişte penali”

„8,3 km – 43,2 min – gata de motivarea opiniei separate – nu cred ca exista in RO judecator care sa mentina decizia majoritara de sanctionare de astazi in speta cu „penali” – si prin opinia minoritara vom pune la dispozitia jidecatorului toate motivele de fapt si de drept sa coreteze decizia de astazi”, a scris pe Facebook Asztalos Csaba.

Klaus Iohannis, amendat de CNCD pentru folosirea apelativului „nişte penali”. Preşedintele va contesta decizia

Potrivit anunţului oficial al CNCD: „Utilizarea termenului “penali” de către preşedintele României, Klaus Iohannis, reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate a persoanelor care se află în procedură judiciară fara a fi condamnaţi, potrivit art. 2, alin. 1, si art 15. din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 2000 lei”.

În acest caz votul a fost de 5 la 4, votul împotrivă fiind al preşedintelui Consiliului.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că va contesta decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de a-l sancţiona cu 2.000 de lei, considerând măsura ca fiind una politică.

„Preşedintele României consideră că este o decizie politică şi va contesta la instanţa competentă decizia CNCD”, se arată într-un răspuns al Administraţiei Prezidenţiale pentru MEDIAFAX.