Preşedintele Iohannis se întâlneşte marţi cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni marţi, la ora 14.00, la Ambasada Republicii Bulgaria, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, cu prilejul reuniunii tradiţionale semestriale organizate de statul membru care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Preşedintele Iohannis va sublinia angajamentul său puternic în ceea ce priveşte respectarea principiilor statului de drept, consolidarea independenţei justiţiei şi continuarea luptei împotriva corupţiei.

RomaniaTV.net
19 iun. 2018, 05:27
Preşedintele Iohannis se întâlneşte marţi cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti

În cadrul întâlnirii organizate de Ambasada Republicii Bulgaria, ţară care deţine în prezent Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, vor fi abordate aspecte legate de principalele teme aflate pe agenda reuniunii Consiliului European din perioada 28-29 iunie, precum migraţia, securitatea Uniunii Europene, Piaţa Internă, viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2021-2027 şi relaţiile externe ale Uniunii. De asemenea, se va discuta şi despre viitoarea Preşedinţie română a Consiliului Uniunii Europene din 2019, informează un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.

Conform sursei citate, preşedintele Klaus Iohannis va reitera mesajul potrivit căruia România sprijină o Uniune solidă şi coerentă, în care toate statele membre să contribuie la consolidarea proiectului european, bazat pe valorile şi principiile fundamentale ale unităţii, solidarităţii, egalităţii de tratament şi convergenţei.

Preşedintele României va sublinia că viitoarea Preşedinţie română a Consiliul UE va avea în prim-plan cetăţeanul şi va urmări ca politicile Uniunii Europene să se raporteze în permanenţă la principiul coeziunii, ca valoare comună a Uniunii. În acest spirit, de coeziune europeană, ţara noastră se va pregăti pentru Summitul de la Sibiu, din 9 mai 2019, dedicat definirii viitoarei agende strategice a Uniunii pentru perioada 2019-2024.

Referitor la viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2021-2027, peşedintele Iohannis va sublinia că soluţia de compromis care va rezulta din negocieri trebuie să fie echilibrată şi să răspundă atât noilor priorităţi ale Uniunii, precum protecţia frontierelor, migraţie, Erasmus, inovare, apărare, cât şi să păstreze un nivel de finanţare semnificativ pentru politicile tradiţionale, respectiv coeziunea şi politica agricolă comună.

Preşedintele României va sublinia faptul că ţara noastră va continua să sprijine eforturile comune la nivelul european de consolidare a securităţii interne a Uniunii, precum şi de restabilire a implementării depline a sistemului Schengen. În acest context, Klaus Iohannis va sublinia că procesul de consolidare a Spaţiului Schengen nu poate fi complet fără integrarea deplină a României şi a Bulgariei.

În cadrul discuţiilor referitoare la evoluţiile din plan intern, şeful statului va vorbi despre consolidarea democraţiei şi a statului de drept, ca elemente esenţiale pentru parcursul viitor al ţării noastre. În acest context, preşedintele Iohannis va sublinia angajamentul său puternic în ceea ce priveşte respectarea principiilor statului de drept, consolidarea independenţei justiţiei şi continuarea luptei împotriva corupţiei, se arată în comunicat.