UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis a reluat pe Facebook mesajul de susţinere pentru Laura Kovesi, spunând că raportul Toader nu este clar şi va fi analizat de departamentele de specialitate ale Adnministraţiei Prezidenţiale.

„Astăzi, am avut parte de o prezentare lipsită de claritate a raportului privind activitatea conducerii DNA, făcută de ministrul Justiției. Mi-am exprimat în repetate rânduri opinia că Direcția Națională Anticorupție și conducerea DNA fac o treabă foarte bună, poziție pe care o mențin. Administrația Prezidențială va face o analiză aprofundată a documentului prezentat. Voi uza de toate prerogativele mele constituționale pentru asigurarea funcționării unei justiții independente și pentru consolidarea statului de drept”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook.

_____________

Preşedinţia a mai precizat într-un comunicat că preşedintele Klaus Iohannis a evaluat diferit activitatea şefei DNA şi că este mulţumit de aceasta.

„Referitor la Raportul privind activitatea managerială a Direcției Naționale Anticorupție, prezentat joi, 22 februarie a.c., de către ministrul Justiției, Administrația Prezidențială face următoarele precizări:

Din cauza lipsei de claritate în prezentarea Raportului privind activitatea managerială a DNA și având în vedere că evaluarea activității DNA și a conducerii acestei instituții de către Președintele României diferă de cea a Ministrului Justiției, se impune o analiză aprofundată a acestui document, care urmează să fie realizată la nivelul Administrației Prezidențiale de către departamentele de specialitate.

În repetate rânduri, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, s-a declarat mulțumit de activitatea DNA și a conducerii sale, punct de vedere pe care și-l menține în continuare.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va uza de toate prerogativele constituționale pentru asigurarea funcționării unei justiții independente și pentru consolidarea statului de drept”, se arată în comunicatul de la Cotroceni.

Citeşte şi: Tudorel Toader: Declanşez procedura de revocare din funcţie a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi