Prim-vicepreședintele Comisiei Europene: E momentul ca statele membre să ia o decizie cu privire la primirea României în Schengen

Este momentul ca statele membre să ia o decizie cu privire la primirea României în Schengen, a declarat joi, la București, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

RomaniaTV.net
20 apr. 2017, 18:38
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene: E momentul ca statele membre să ia o decizie cu privire la primirea României în Schengen

În ceea ce privește Schengen, România este un partener foarte important pentru noi. Este una dintre țările fruntașe în ceea ce privește securitatea frontierelor, nu doar în ce privește cantitatea, dar în primul rând în ceea ce privește calitatea și cred că este momentul ca statele membre să ia o decizie cu privire la primirea României în Schengen„, a afirmat înaltul oficial european.

El a subliniat că această opinie a fost exprimată în mai multe rânduri de reprezentanți ai Comisiei Europene.

Este decizia statelor membre, nu a Comisiei. Comisia și-a spus părerea foarte clar, în mai multe rânduri„, a subliniat el.

Timmermans a adăugat că România este unul dintre statele fruntașe în Europa în ceea ce privește sistemul judiciar.