HAOS în LONDRA. Prima grevă la METROU după 13 ani

Haos la Londra, unde este grevă la metrou, prima în 13 ani! Milioane de oameni sunt afectaţi de protestul angajaţilor de la metrou, care au încetat munca timp de 24 de ore, nemulţumiţi de salarii.

09 iul. 2015, 11:51
HAOS în LONDRA. Prima grevă la METROU după 13 ani

Milioane de londonezi care au încercat să ajungă la muncă în această dimineaţă au luat cu asalt autobuzele. 200 de mijoace de transport suplimentare au fost puse în circulaţie astăzi, dar zadarnic: nu au făcut faţă valului de pasageri.

„A trebuit să obţin permisiunea directorului general al firmei şi să lucrez de acasă, din cauza impactului uriaş pe care îl are această grevă, practic nu a fi putut lucra o zi întreagă, din cauza timpului suplimentar petrecut pe drum şi, în plus, ar fi trebuit să plec şi mai devreme la muncă”, spune un londonez.

Citeşte şi Grevă de 24 de ore la metroul din Londra. Traficul în capitala britanică, grav afectat

Şefii de la metrou spun că sindicatele au respins o ofertă bună, iar greva afectează milioane de oameni. Vechi de 150 de ani, metroul londonez este folosit zilnic de 3,5 milioane de pasageri.

„Este absolut inacceptabil să blochezi toată capitala. Singurii oameni afectaţi de acest protest sunt londonezii care încearcă să ajungă la muncă, oamenii trebuie să ajungă la muncă, au nevoie de bani”, a declarat Mike Brown, şeful Metroului londonez.

Citeşte şi Grevă la METROUL din Londra. Sindicaliştii cer măriri de salariu. Traficul va fi un haos

De cealaltă parte, protestatarii se plâng nu doar de bani, ci şi de condiţiile de muncă.

„Oamenii vor să poată merge acasă, să se poată odihni, nu vor să ajungă extenuaţi acasă, vor să poată petrece timp cu familiile lor. Despre asta e vorba”, a replicat Steve Hedley, lider sindical.

Protestul va dura până la 18:30, ora locală, dar transportul va fi afectat până mâine. Aşadar, greva de astăzi, în afară de haos, va duce şi la pierderi de zeci de milioane de lire pentru compania de transport.