Primar ameninţat cu un cuţit într-o benzinărie. Agresorul a fost prins

Primarul municipiului Orşova, Marius Stoica, a fost agresat şi ameninţat, luni seara, în benzinărie, de un individ care a fost prins de Poliţie şi dus la audieri.

13 feb. 2017, 19:36
Primar ameninţat cu un cuţit într-o benzinărie. Agresorul a fost prins

Primarul municipiului Orşova a fost ameninţat luni seara, într-o benzinărie de la intrarea în oraş, Marius Stoica precizând că îl cunoştea pe agresor, dar nu ştie de ce a recurs la acest gest.

„Eram în benzinărie să îi cumpăr copilului un suc, mă rugase să îi duc acasă. Am luat sucul, m-am dus la casă, am plătit şi apoi a apărut un om aşa… mai robust, cu tatuaje multe, îl ştiam pe individ, are probleme cu legea. S-a repezit la mine, m-a înjurat, m-a ameninţat. I-am zis să mă lase în pace. A reuşit să mă scoată afară, acolo a profitat de faptul că nu era nimeni, m-a luat de gât şi mi-a zis: „bă (…), potoleşte-te că te omor” şi mi-a pus ceva la gât. Nu ştiu dacă era cuţit, nu am apucat să văd pentru că mă strânsese cu braţul de gât. M-am speriat, am început să mă zbat, am reuşit să scap din prinsoarea lui şi am fugit înapoi în magazin. Am sunat la 112, iar Poliţia a venit imediat. El nu a apucat să fugă de la faţa locului, aşa că l-au luat la Poliţie. Nu mi-a spus cu ce să mă potolesc, de ce m-a ameninţat”, a declarat primarul municipiului Orşova, Marius Stoica, potrivit Mediafax.

Agresorul a fost dus la Poliţie, unde este audiat, la ora transmiterii acestei ştiri.

Surse din cadrul anchetei au declarat luni seara că, în urmă cu o săptămână, acelaşi individ ar fi ameninţat şi un consilier local şi tot el ar fi autorul incendierii, în urmă cu trei ani, a maşinii consilierului local Adrian Cican, pe atunci preşedinte PDL Orşova.

Citeşte şi Funcţionar de la Primăria Orşova, umilit de noul edil: Împarte biroul cu femeia de serviciu