PRIMUL PRIMAR care schimbă partidul. Marius Stan, edilul municipiului Galaţi, trece la UNPR

Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, ales cu susţinerea USL, vrea să plece la UNPR. Edilul a declarat că nu se mai regăseşte în PNL şi vrea să opteze pentru partidului "prietenului" său, Gabriel Oprea, informează digi24.ro. Anunţul a venit imediat după ce Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă care dă liber la traseismul aleşilor locali.

29 aug. 2014, 08:19
PRIMUL PRIMAR care schimbă partidul. Marius Stan, edilul municipiului Galaţi, trece la UNPR

Marius Stan a declarat public că nu se mai regăseşte în partidul din care face parte şi că nu a primit sprijin din partea liderilor PNL Galaţi.

De asemenea, este cunoscut faptul că de aproape un an, Marius Stan refuză să mai calce în sediul PNL ori la şedinţele partidului, acolo unde nu mai are foarte mulţi prieteni din cauză că relaţiile dintre edil şi preşedintele Victor Paul Dobre sunt, în continuare, tensionate.

Eu ar trebui să fiu cel mai bucuros. Am avut doi ani de zile în care m-a trădat propriul partid. Şi atunci vine întrebarea firească şi normală care e menirea mea să stau aici să sufăr, să mă chinui şi să nu fac nimic sau să mă orientez de aşa manieră încât să am majoritate în Consiliu, astfel încât proiectele importante pentru noi să treacă„, a declarat primarul din Galaţi.

Marius Stan, ales primar sub sigla USL spune că, de fapt, PNL a schimbat barca politică, nu el. „Eu sunt primar ales pe listele USL, USL a însemnat PSD, PNL şi PC, nu neapărat în această ordine. Astăzi când stăm de vorbă din uniunea respectivă lipseşte un partid: PNL şi ală pe jumătate pentru că a apărut şi PDL-ul şi forfota incredibilă„, susţine Stan.

Anunţul primarului vine la o zi după conferinţa candidatului Alianţei Creştin-Liberale la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, întâlnire la care a a ales să nu participe.

„Am un prieten foarte bun printre politicieni şi cred că va cumpăni foarte mult acel personaj. E în Guvern, într-o funcţie foarte înaltă şi e şi vicepremier. Domnul Oprea. Şi de aici a pornit şi viitoarea mea acţiune pentru lupta care se va da în noiembrie. Plec la UNPR. E prietenul meu domnul Oprea, mă bazez pe sprijinul lui”, se justifică Marius Stan.

Acesta nu este singurul primar al unui oraş mare care a rămas până acum într-un partid deşi simpatiile sale politice erau evident îndreptate către altă formaţiune politică.

Într-o situaţie asemănătoare sunt Emil Boc, primar de Cluj, şi Gheorghe Ştefan, edilul din Piatra Neamţ. Ambii au rămas oficial membri ai PDL, deşi apropierea lor de PMP este evidentă.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat miercuri că nu intenţionează să plece din PDL şi a reafirmat susţinerea sa pentru candidatura la alegerile prezidenţiale a Elenei Udrea, liderul PMP.

În ceea ce priveşte proiectul privind migraţia primarilor, pe care Guvernul l-a adoptat joi, Boc a menţionat că este clară intenţia social-democraţilor de a atrage sprijin pentru campania electorală.

„Este o formă de atragere a primarilor din opoziţie la putere, prin ademenirea lor cu resurse financiare sau acces la resurse. Pentru că de fapt asta este miza acelei ordonanţe, de a putea duce cât mai mulţi primari la PSD în an de campanie electorală”, a afirmat Boc.

Ordonanța de urgenţă care permite primarilor, şefilor CJ, consilierilor locali şi judeţeni să se înscrie într-un alt partid, fără să-şi piardă mandatul, a fost adoptată joi de Guvern.

Executivul a adoptat, în şedinţa extraordinară de joi, proiectul de ordonanţă de urgenţă care le permite aleşilor locali să opteze în termen de 45 de zile pentru partidul din care doresc să facă parte, fără a-şi pierde funcţiile obţinute în alegeri.

Termenul iniţial, prevăzut de proiectul lansat în dezbatere publică, în care aleşii puteau opta pentru un partid, era de 10 zile, însă premierul Victor Ponta a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern, că acest termen va fi de 45 de zile.

Potrivit ordonanţei, aleşii locali care nu vor depune declaraţia de schimbare a partidului rămân membri ai partidului politic sau organizaţiei minorităţii naţionale, după caz, pe listele partidului care a făcut parte dintr-o alianţă politică sau alianţă electorală, dacă acesta/aceasta continuă să existe din punct de vedere legal sau devin independenţi,dacă partidul politic sau organizaţia minorităţii naţionale, după caz, dacă acesta/aceasta nu mai există din punct de vedere legal.