Primele fotografii cu Principesa Margareta şi Princepele Radu la nunta regală din Luxemburg FOTO

Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu al României au participat weekendul trecut la căsătoria marelui duce moştenitor Guillaume al Luxemburgului cu contesa Stephanie de Lannoy a Belgiei. Casa Regală a României a publicat pe Facebook câteva imagini de la eveniment.

RomaniaTV.net
23 oct. 2012, 11:20

La ceremonia religioasă, Principesa Margareta a purtat un costum deux-pieces în alb şi albastru, iar Principele Radu s-a prezentat la frac, după cum cere protocolul regal, cu o cravată şi cămaşă asortate cu vestimentaţia soţiei sale.

La dineul prilejuit de căsătoria marelui duce moştenitor, Principesa Margareta a purtat o rochie elegantă de culoare roşu-bordeaux, accesorizată cu o cercei lungi, o broşă şi o diademă.

„Legăturile dintre Casa Regală a României și Casa Mare Ducală de Luxemburg au fost continue, de la începuturile istoriei celor două state europene. În timpul și după Al Doilea Război Mondial, strânsa relație de rudenie a fost dublată de o trainică și continuă prietenie. Marea Ducesă Charlotte, considerată de națiunea luxemburgheză drept salvatoare a țării în conflagrația mondială, a fost foarte apropiată de Regina Elena și, mai ales, de Principesa Margareta a Danemarcei, mama Reginei Ana„, scrie Principele Radu pe blogul său.

„Principesa Moștenitoare și cu mine am oferit Altețelor Lor Regale Marele Duce Moștenitor și Marea Ducesă Moștenitoare un dar de nuntă cu iz românesc. El este compus din două piese create de Dan Coma, o cutie din piele și o ramă dublă de fotografii, tot din piele, ambele cu cifrul regal comun al celor doi și realizate în culorile steagului național luxemburghez, a precizat principele.

Vineri, 19 octombrie, marele duce moştenitor Guillaume al Luxemburgului, s-a căsătorit civil cu contesa belgiană Stephanie de Lannoy. Evenimentul a fost urmat, sâmbătă, 20 octombrie, de căsătoria religioasă a cuplului regal.