Primul camion fără şofer pe străzile din SUA. A livrat bere pe o distanţă de 200 km, în Colorado

Otto, companie deținută de Uber, a livrat aproximativ 45.000 de cutii de bere Budweiser cu ajutorul unui camion fără șofer, primul transport comercial realizat cu un autovehicul autonom.

25 oct. 2016, 15:26
Primul camion fără şofer pe străzile din SUA. A livrat bere pe o distanţă de 200 km, în Colorado

Berea a fost livrată într-o localitate din statul american Colorado, de la o distanță de aproape 200 kilometri. Camionul s-a deplasat fără intervenție umană pe o distanță de circa 160 kilometri, cursa fiind supravegheată permanent de un șofer aflat în interiorul vehicului, dar și de un echipaj din partea statului Colorado. Viteza medie a camionului pe parcursul traseului a fost de 89 de kilometri pe oră.

Există oameni în Colorado Springs care au băut, weekendul acesta, bere livrată de un camion autonom„, a afirmat James Sembrot, director de logistică la Anheuser-Busch, divizie a producătorului de bere Anheuser-Busch InBev (AB InBev), care deține în portofoliu și Budweiser.

Otto, specializată în dezvoltarea de tehnologie pentru mașini fără șofer, care testează camioane autonome pe austrăzile din San Francisco, a fost achiziționată de Uber în luna august pentru 680 de milioane de dolari.