Primul român la CIO, după 15 ani. Octavian Morariu va fi ales membru, în luna septembrie

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, va deveni în luna septembrie membru al Comitetului Internaţional Olimpic, confirmarea acestei alegeri urmând să aibă loc în prima zi a sesiunii instanţei olimpice, de la Buenos Aires, programată în perioada 7-10 septembrie.

03 iul. 2013, 05:47
Primul român la CIO, după 15 ani. Octavian Morariu va fi ales membru, în luna septembrie

Octavian Morariu va fi validat ca membru al Comitetului Olimpic Internaţional în luna septembrie, însă această act va fi o simplă formalitate. Ţara noastră va avea astfel din nou un reprezentant în acest for, după o pauză de 15 ani. 

Ultimul reprezentant al României în Comitetul Olimpic Internaţional a fost Alexandru Şiperco, în perioada 1955-1998. După moartea acestuia, România a încercat să reintre în familia olimpică cu foşti mari performeri, precum Nadia Comăneci sau Ion Ţiriac, însă ambele tentative au fost respinse de board-ul CIO.

În ceea ce-l priveşte pe Octavian Morariu, el este preşedinte al forului olimpic român din 2004. S-a născut pe 7 august 1961, a fost rugbyst şi ulterior preşedintele al Federaţiei Române de Rugby.

Acum, Morariu figurează printre cei 9 noi membri ai CIO ce vor completa forul suprem de conducere executivă a mişcării olimpice mondiale.

Mă bucur şi mă simt onorat, dar îmi voi exprima toate sentimentele după validare„, a fost singura declaraţie făcută de Octavian Morariu, după anunţul CIO.

Ceilalţi 8 nou aleşi vor fi suedezul Stefan Holm, campion olimpic în 2004 la săritura în înălţime, kenyanul Paul Kibii Tergat, cvintuplu campion mondial de cros, Larry Probst, unul dintre înalţii responsabili ai Comitetului olimpic american, brazilianul Bernard Rajzman, filipineza Philippine Mikaela Antonia Cojuangco-Jaworski, rusul Aleksandr Jukov, etiopianca Dagmawit Girmay Berhane şi olandezul Camiel Eurlings.

Cei 9 candidaţi vor deveni oficial membri ai CIO, astfel că vor putea vota după aceea, în cadrul aceleiaşi sesiuni, viitorul preşedinte al CIO, pentru oraşul-gazdă al Jocurilor Olimpice de vară din 2020 şi pentru sportul care va face parte din programul olimpic la acea ediţie, acestea fiind cele mai importante 3 dosare ale reuniunii.

Prin cooptarea celor 9, CIO va ajunge la 113 membri, deci cu 2 mai puţin decât limita fixată. Înainte de această alegere, 4 noi membri vor fi confirmaţi miercuri: francezul Tony Estanguet, Danka Bartekova, din Slovacia, australianul James Tomkins şi Kirsty Coventry, din Zimbabwe, care au fost aleşi în Comisia sportivilor la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012.