Proaspăt divorţată de Johnny Depp, Ambear Heard a fost surprinsă alături de un miliardar

Amber Heard a trecut rapid peste divorțul de Johnny Depp. Actrița americană de 30 de ani a fost surpinsă din nou alături de miliardarul sud-african Elon Musk, în vârstă de 45 de ani.

RomaniaTV.net
16 ian. 2017, 06:56

Potrivit Daily Mail, cei doi au mai fost văzuți împreună în Miami și în Londra, vara trecută. Sursele publicației britanice susțin că Amber Heard le-a transmis prietenilor, de Crăciun, că este îndrăgostită de Elon Musk. ”Și-au planificat deja mai multe aventuri împreună, iar ea a spus că poate merge mai departe în viața ei. Este un nou capitol pentru amândoi”, au mai dezvăluit sursele Daily Mail.

Amber Heard și Elon Musk au jucat, în 2013, împreună, în filmul Machete Kills, alături de alți actori precum Danny Trejo, Mel Gibson, Michelle Rodriguez, Sofia Vergara, Charlie Sheen sau Antonio Banderas.

După un mariaj de 14 luni cu actorul Johnny Depp, în vârstă de 53 de ani, Amber Heard a divorțat oficial de acesta în august 2016. Și Elon Musk se află într-o situație similară, întrucât soția miliardarului, Talulah Riley (31 de ani) a intentat din nou divorț, în luna martie a anului trecut. Cei doi au mai fost despărțiți și în 2012, însă, apoi, s-au recăsătorit.