Probleme la sistemul automat de taxare al RATB. Unii călători, suprataxaţi la validarea cardurilor

Sistemul automat de taxare al RATB prezintă unele disfuncţionalităţi pe platforma online și la validarea plății cu portofel electronic. Călătorii care şi-au validat cardurile tip abonament, cu portofel electronic, au fost suprataxaţi. 

RomaniaTV.net
11 mai 2018, 08:39
Probleme la sistemul automat de taxare al RATB. Unii călători, suprataxaţi la validarea cardurilor

Călătorii RATB care au card tip abonament cu portofel electronic au fost suprataxaţi în momentul validării. Astfel, aceştia au plătit pentru o călătorie 2,5 lei în loc de 1,3 lei. De asemenea, încărcarea online a cardurilor nu este posibilă.

Reprezentanţii RATB au confirmat prezenţa unor erori la sistemul de validare a biletelor şi au precizat că lucrează la remedierea acestora.

„Specialiştii încearcă în acest moment să afle care sunt cauzele disfuncţionalităţii şi să găsescă soluţiile pentru remedierea acesteia”, a declarat, pentru RomaniaTV.net, Liviu Vulpe, cordonator presă RATB.

Călătorii păgubiţi  îşi pot recupera diferenţa dintre tariful de călătorie şi suma dedusă de sistemul de taxare, solicitând acest lucru prin e-mail la [email protected] sau prin poştă.

Totodată, reprezentanţii RATB precizează că cei care nu şi-au putut valida cardul, pentru că sistemul considera că nu aveau fonduri suficiente, nu vor primi amenzi în cazul unui control.