Profi face angajări în ţară. Caută oameni cu studii medii

Profi face angajări la Bucureşti, Constanţa, Mangalia, Videle, Lugoj, Sibiu, Timişoara, Cluj, Ploieşti, în această perioadă. RomaniaTV.net vă spune ce caută angajatorii şi până când primesc CV-uri pentru locurile de muncă vacante. 

RomaniaTV.net
02 sept. 2014, 11:02
Profi face angajări în ţară. Caută oameni cu studii medii

Profi Rom Food angajează un casier/lucrător comercial în Lugoj.
Candidatul potrivit pentru acest post e dispus să muncească în schimburi, are abilităţi de calcul numeric, este rezistent la efort fizic susţinut şi are fluenţă în comunicare.
2 octombrie este ultima zi în care se primesc CV-uri pentru postul vacant la Profi. Detalii, aici.

Profi Rom Food angajează opt oameni pe postul de casier şef la Bucureşti, Constanţa, Videle.
Eşti potrivit pentru acest post dacă ai studii medii, ai bune cunoştinţe comerciale, poţi lucra sub presiune, eşti loial, serios, organizat, poţi lucra eficient sub presiune, eşti dispus să munceşti în două schimburi, eşti orientat spre rezolvarea problemelor şi îndeplinirea obiectivelor la termenele stabilite. Amănunte, aici.

Profi Rom Food angajează operatori preţuri la Sibiu, Timişoara, Bucureşti.
Candidatul potrivit pentru acest post are studii medii, are cel puţin un an experienţă în retail, are bune cunoştinţe de operare PC, are cunoştinţe medii de limba engleză, este riguros în lucrul cu cifrele, are abilităţi de analiză, este atent la detalii şi disponibil pentru deplasări în interes de serviciu.
Informaţii suplimentare, aici.

26 septembrie este ultima zi în care se primesc candidaturi pentru posturile vacante la Profi, enumerate mai sus.

Profi angajează un controlor calitate legume-fructe la Cluj.
Eşti potrivit pentru acest post dacă ai studii medii, ai abilităţi de comunicare, eşti dispus să depui efort fizic susţinut şi să ai program de muncă de noapte, ai cunoştinţe despre vânzarea/controlul calităţii legumelor şi fructelor.
Până pe 25 septembrie se primesc CV-uri pentru postul vacant la Profi în Cluj. Detalii, aici.

Profi angajează 20 de casieri/lucrători comerciali şi vânzători, recepţioner marfă în Ploieşti, Videle, Mangalia, Constanţa, Bucureşti.

24 septembrie este termenul-limită de primire a candidaturilor pentru posturile vacante la Profi. Mai multe detalii, aici.

Profi angajează un manipulant marfă la Timişoara.
Candidatul potrivit pentru acest post are studii medii, e dispus să aibă program de muncă flexibil şi să depună efort fizic suţinut, are abilităţi de muncă în echipă, şi, preferabil, are experienţă în domeniul alimentar.
Până pe 19 septembrie este termenul-limită de primire a CV-urilor pentru postul vacant la Profi în Timişoara. Detalii, aici.