Profit.ro: Ministrul Turismului vrea să înlocuiască frunza din brandul turistic al României cu o oaie, trimitere la Mioriţa

Mircea Dobre, ministrul Turismului, i-a anunțat săptămâna trecută pe oamenii de afaceri din domeniu că și-a propus să schimbe brandul turistic al României, urmând să înlocuiască celebra frunză a Elenei Udrea cu o oaie, pentru a construi imaginea turistică țării în jurul legendei Miorița, scrie Profit.ro.

30 mai 2017, 05:48
Profit.ro: Ministrul Turismului vrea să înlocuiască frunza din brandul turistic al României cu o oaie, trimitere la Mioriţa

Ministrul Mircea Dobre şi-a prezentat ideea la o întâlnire cu turoperatorii din turism, dând ca exemplu Spania, care își asociază imaginea cu un taur, Franța, cu cocoșul galic, și alte ţări care au ca imagine vaca.

Dragoș Anastasiu, proprietarul Eurolines, prezent la ședință, a confirmat că ministrul Dobre a vorbit despre Miorița ca posibil viitor brand turistic. „S-a discutat tema asta, s-a pus pe masă și a părut că ministrul vorbește serios. Eu am zis că în momentul de față avem un brand, bun, rău, putem să-l criticăm sau nu, acea frunză, și că acum avem alte priorități decât să umblăm la brand. Eu cred că trebuie să umblăm la content, la ce-i în spatele brandului, nu la imaginea respectivă”, a declarat Anastasiu pentru Profit.ro.