PROGNOZA METEO. Avem parte de două zile calde înainte de întoarcerea ploilor şi a ninsorilor

PROGNOZA METEO. Vremea ne va oferi două zile cu vreme frumoasă înainte să schimbe foaia şi să aducă precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare.

02 mart. 2015, 15:13
PROGNOZA METEO. Avem parte de două zile calde înainte de întoarcerea ploilor şi a ninsorilor

PROGNOZA METEO. Marţi, deşi vor marca o scădere în vest, în nord şi în centru, valorile termice diurne se vor situa în general peste mediile climatologice specifice datei, cu precădere în sudul şi sud-estul ţării, unde vor continua să caracterizeze o vreme deosebit de caldă. Astfel, maximele se vor încadra între 4…5 grade in depresiuni şi în nord/vestul ţării şi 16 grade în Muntenia. În cursul zilei vor fi înnorări îndeosebi în nordul şi centrul ţării, unde local se vor semnala precipitaţii în general slabe sub formă de ploaie si, trecător si izolat, ninsoare. În orele dimineţii, în Dobrogea va mai ploua. Noaptea, cerul se va degaja treptat. Vântul se va intensifica temporar în majoritatea zonelor, la rafală vitezele vor depăşi local 50 km/h, iar la munte, în special în Munţii Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali va sufla tare, cu peste 70 km/h.

VREMEA IN BUCURESTI. Marţi, se menţine o vreme deosebit de caldă, cu o maximă în jur de 16 grade. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări în cursul zilei. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea.

Citeşte şi ALERTĂ METEO: Ploi, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte în toată ţara. Ninsori viscolite la munte

PROGNOZA METEO. În cursul zilei de miercuri, vremea va fi în general frumoasă şi caldă, cu cer variabil şi maxime termice cuprinse între 6 grade în estul Transilvaniei şi 13 grade, izolat, în Muntenia şi Transilvania. Noaptea, înnorările se vor extinde treptat dinspre sud-vestul ţării şi vor cădea precipitaţii slabe, mai ales ploi local în Banat şi Oltenia şi izolat în Crişana, Muntenia şi Transilvania şi predominant ninsoare în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali. Vântul va mai avea ceva intensificări trecătoare la munte.

VREMEA IN BUCURESTI. Miercuri va fi vreme în general frumoasă, cu cer variabil peste zi. Dar noaptea vor fi înnorări şi apar condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade.

Citeşte şi PROGNOZA METEO pentru următoarele DOUĂ SĂPTĂMÂNI

PROGNOZA METEO. Joi, vremea se înrăutăţeşte şi se răceşte. Se aşteaptă precipitaţii predominant sub formă de ploaie, pe arii extinse în jumătatea vestică a teritoriului şi local în rest. La munte, iar în cursul nopţii şi în regiunile vestice, noridce si centrale, predomină ninsorile. Cantităţile de apă pot fi mai însemnate, în special în sud-vestul teritoriului şi în zona de munte. Temporar, vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, dar cu precădere în sud şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2…3 grade în sud-vestul ţării şi 10 grade în sud-est.

VREMEA IN BUCURESTI. Joi, cerul se acoperă treptat de nori, iar spre seară şi în cursul nopţii va ploua. Vântul va avea şi el intensificări, iar temperatura maximă, mai scăzută decât în ziua precedentă, va fi de 8…9 grade, valoare normală pentru prima decadă a lunii martie.

PROGNOZA METEO. Vineri, tot mohorâtă rămâne vremea, cu precipitaţii pe arii extinse. Vorbim despre ninsori în jumătatea nordică a ţării şi la munte, iar în rest vor predomina ploile. Cantităţile de apă pot fi mai însemnate în estul şi sud-estul teritoriului. Vântul va prezenta intensificări îndeosebi în regiunile estice şi în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 2 şi 10 grade. Iar în următoarele zilei, pe parcursul weekendului, temperaturile nu vor avea variaţii importante, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai mare în jumătatea estică a ţării.