PROGNOZA METEO: GER în toată ţara. NINSORI slabe în mai multe zone. VREMEA în Bucureşti şi restul ţării

Începem săptămâna cu vreme extrem de friguroasă chiar şi pentru această dată. Puţine sunt regiunile în care frigul pătrunzător nu-şi va spune cuvântul. De altfel, amiaza abia dacă aduce -1 grad locuitorilor din nord-est, în timp ce înspre Dealurile de Vest, mercurul urcă spre cel mult 9 grade. Iar dacă ziua este frig, noaptea e de-a dreptul ger în unele zone. Vor fi temperaturi sub pragul de îngheţ şi doar in zona litoralului este posibil ca termometrele să mai pastreze un grad peste 0 grade.

RomaniaTV.net
23 nov. 2014, 14:20
PROGNOZA METEO: GER în toată ţara. NINSORI slabe în mai multe zone. VREMEA în Bucureşti şi restul ţării

LUNI aveam parte de vreme rece pentru această dată, în cea mai mare parte a ţării. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în nord-est şi 9 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil în vestul şi nord-vestul teritoriului şi mai mult noros în restul zonelor. Temporar vor cădea precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare, local în zona de munte şi în Moldova şi predominant ninsoare, pe arii restrânse în Transilvania, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi numai cu totul izolat în celelalte regiuni. Vântul este mai agitat pe litoral şi în sudul Banatului.

Vremea va fi rece pentru această dată astfel încât temperatura maximă va fi de 3…4 grade. Cerul va fi mai mult noros, şi trecător vor fi posibile precipitaţii slabe, cel mai probabil fulguieli.

MARTI vorbim tot despre o vreme rece pentru această perioadă din an, mai ales ca dimineata va fi foarte rece, in unele zone din tara temperaturile coborând până la limita gerului. Norii acopera in ce mai mare parte a timpului cerul, dar din când în cand se mai zăreşte puţin şi soarele. Nu lipsesc precipitaţiile, prezente pe arii restrânse la munte şi în nord unde sunt asteptate ninsori în timp ce în restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte. Va fi şi ceaţă, dimineaţa, în zonele mai joase de relief. Vântul suflă mai tare la munte, pe litoral şi în sudul Banatului, iar temperaturile abia dacă ajung până la -2 grade în nordul Moldovei şi nu mai mult de 7 grade în vest şi centru.

Vremea va fi în continuare rece pentru această perioadă din an si in Bucuresti, unde cerul va fi temporar noros, iar vântul sufla cel mult moderat. In aceste conditii termometrele strang cel mult 3…4 grade.

MIERCURI. Meteorologii anunta vreme deosebit de rece pentru ziua de miercuri în regiunile extracarpatice, unde temperaturile peste zi se mentin la limita inghetului. De altfel, la nivelul intregii tari, vorbim despre maxime de la -3 grade în nordul Moldovei pana la cel mult 7 grade în Banat. Cerul va fi mai mult noros în sudul şi în estul ţării, dar şi la munte, însă doar trecător şi pe arii restrânse ninge slab, cel mai probabil in jumătatea nordică a Moldovei şi în zona Carpaţilor Meridionali. În restul zonelor se vede putin si soarele, iar sansele de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă. Tot pe litoral vantul ramane mai agitat.

Bucurestenii vor avea parte miercuri de o vreme deosebit de rece pentru această dată din an, cu o temperatură maximă de 0…1 grad. Cerul va fi mai mult noros, dar probabilitatea de apariţie a ninsorii slabe va fi redusă. Vântul va fi cel mult moderat si vor fi condiţii de ceaţă.

În a doua parte a saptamanii valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice specifice acestei perioade în vestul şi nord-vestul teritoriului, unde local vor fi precipitaţii neînsemnate cantitativ, mai ales sub formă de ploaie. In celelate zone, vremea se va menţine rece local chiar deosebit de rece pentru această dată calendaristică în regiunile extracarpatice, iar precipitatiile se vor semnala pe arii restrânse vor fi slabe si izolat chiar şi sub formă de ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 7 grade.