PROGNOZA METEO. Ne mai bucurăm de doar câteva zile de vreme frumoasă

PROGNOZA METEO. Meteorologii ne dau veşti bune pentru următoarele zile, când vremea va fi frumoasă, cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal şi cu cer dominat de soare. Însă, de marţi vremea se va răci şi vântul va bate cu putere.

13 feb. 2015, 12:57
PROGNOZA METEO. Ne mai bucurăm de doar câteva zile de vreme frumoasă

PROGNOZA METEO. Sâmbătă aşteptăm o vreme caldă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, dar cu precădere în zonele deluroase. În condiţiile cerului în general lipsit de senin, exceptând Dobrogea, unde se arată câţiva nori ce ar putea lasă la nivel izolat să se semnaleze precipitaţii slabe, mixte. Vântul va avea uşoare intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor pleca de la 1 grad în estul Transilvaniei şi 11 grade în dealurile Criţanei ţi Banatului. Se va semnala ceaţă, pe arii restranse, în special în zonele joase de relief din sudul şi estul teritoriului.

VREMEA IN BUCURESTI. Cerul rămâne mai mult senin, vântul este domol, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade. În orele dimineţii vor fi condiţii de ceaţă.

PROGNOZA METEO. În regiunile intracarpatice, duminică, vremea se va menţine frumoasă şi mai caldă decât în mod normal pentru această dată, iar cerul va fi mai mult senin. În sudul şi estul teritoriului in schimb vor fi înnorări, însă doar izolat vor fi posibile burniţe şi fulguieli, iar dimineata local va fi ceata. Vântul are unele intensificări pe crestele montane, în sudul Banatului şi pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 2  grade in extremitatea de sud a tarii şi 10 grade in vest.

VREMEA IN BUCURESTI. Duminică, cerul se înnorează, dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade.

PROGNOZA METEO. Începem săptămâna cu nori în estul şi în sudul ţării, unde pe arii restrânse va fulgui. În timp ce în restul teritoriului, vremea se va menţine predominant frumoasă, iar cerul va fi variabil. Vântul va avea intensificări în estul, sudul şi sud-vestul teritoriului şi izolat în rest, dar vitezele cele mai mari se vor înregistra în sudul Banatului, unde la rafală se vor depăşi 50…60 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 grade în nordul Moldovei şi 9…10 grade izolat în Banat şi în Crisana

VREMEA IN BUCURESTI. În cursul zilei de luni, cerul va avea înnorări şi vor fi condiţii ca trecător să fulguiască. Vântul va avea unele intensificări, iar temperatura nu trece de 2…3 grade.

PROGNOZA METEO. Marţi, vremea se menţine predominant frumoasă, dar se răceşte în cea mai mare parte a ţării, iar dimineaţa este ger în centru şi nord şi izolat în rest. Soarele domină cerul şi numai vântul dă semne de agitaţie în jumătatea sudică a teritoriului, cu vitezele cele mai mari în sudul Banatului, dar ulterior va slăbi în intensitate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -3 şi 5 grade. De miercuri în schimb, vremea schimbă din nou foaia, respectiv temperaturile încep să crească şi spre sfârşitul săptămânii ajungem să vorbim iaraşi despre valori uşor mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei în cea mai mare parte a ţării. Nu vor fi condiţii de precipitaţii, dar în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă.