PROGNOZA METEO pe trei zile. După o încălzire accentuată, vremea se răceşte şi apar precipitaţiile

PROGNOZA METEO. Pentru următoarele zile, meteorologii anunţă vreme mai caldă decât ar fi normal în această perioadă. După această încălzire, însă, vremea se va răci şi îşi fac apariţia precipitaţiile.

05 nov. 2016, 15:32
PROGNOZA METEO pe trei zile. După o încălzire accentuată, vremea se răceşte şi apar precipitaţiile

PROGNOZA METEO. Sâmbătă noaptea, în vestul, nordul şi centrul ţării cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse. În Crişana şi Maramureş, dar îndeosebi în zona de munte aferentă acestor regiuni, cantităţile de apă vor depăşi izolat 15…20 l/mp. Pe crestele montane, la peste 2000 m altitudine, precipitaţiile mai pot fi trecător şi sub formă de lapoviţă. Vântul se va intensifica treptat, iar în regiunile vestice, la rafală, viteza va depăşi temporar 50…55 km/h, în timp ce la munte, îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor fi de peste 70…80 km/h. Temperaturile minime, semnificativ mai ridicate decât în noaptea precedentă, vor fi cuprinse între 1 și 11 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali spre minus 4 grade. În zonele joase din sudul şi estul ţării, pe spaţii restrânse, va fi ceaţă.

În Bucureşti, cerul se va înnora treptat, iar spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă, mai ridicată decât în noaptea precedentă, se va situa în jurul valorii de 3 grade.

Duminică, vremea va continua să se încălzească devenind mai caldă decât ar fi normal la această dată, îndeosebi în vest. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar în Maramureş, Crişana, precum şi în zona montană aferentă cantităţile de apă vor depăşi izolat 20…25 l/mp. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse, mai ales seara şi noaptea. Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, unde pe creste va depăşi la rafală viteze de 70…80 km/h, dar şi în regiunile vestice, nord-vestice şi pe spaţii mici şi în sud-estul extrem, zone în care rafalele vor depăşi 50…55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 11 şi 21 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat, iar cele minime între 6 și 16 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaților Orientali. Dimineaţa şi noaptea, în sud şi în sud-est vor fi condiţii de ceaţă.

În Bucureşti, vremea se va încălzi, devenind mai caldă decât ar fi normal în această perioadă. Cerul va prezenta înnorări, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiții de ceață. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 8…10 grade.

Luni, valorile termice vor marca o scădere față de ziua precedentă în vestul țării, dar în celelalte regiuni vor continua să crească, astfel că, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată. Pe parcursul zilei cerul va fi temporar noros şi va ploua în Maramureş, Transilvania, local în Banat, Crişana, Oltenia şi izolat în restul teritoriului. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi vor fi condiţii pentru descărcări electrice. Noaptea înnorările se vor accentua în cea mai mare parte a ţării şi va ploua pe arii extinse în regiunile sudice, sud-estice şi local în rest. Pe arii restrânse se vor acumula cantităţi importante de apă. Vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a țării, iar în zona montană înaltă va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 22 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime între 2 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 13 grade pe litoral. Dimineața, în zonele joase de relief, izolat va fi ceață.

În Bucureşti, vremea va continua să se încălzească și va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă. În cursul zilei, cerul va fi temporar noros, dar condițiile de ploaie slabă vor fi reduse. Noaptea, înnorările se vor accentua și va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 10…11 grade.

Marţi, valorile termice vor marca o scădere față de ziua precedentă îndeosebi în regiunile extracarpatice. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua mai ales în sud și în est, unde izolat vor fi posibile cantități de apă mai însemnate. În zona montană înaltă precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare în sudul și estul teritoriului și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 8 și 18 grade, iar cele minime între 2 și 12 grade.

În Bucureşti, valorile termice vor marca o scădere față de ziua precedentă. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 7…8 grade.

Miercuri, valorile termice vor continua să scadă în majoritatea zonelor țării, astfel că maximele vor fi cuprinse, în general, între 6 și 16 grade, iar minimele între -1 și 11 grade. Cerul va avea înnorări, temporar va ploua în jumătatea de sud-est, unde izolat vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate și local în restul teritoriului. În zona montană treptat vor predomina ninsorile, iar noaptea, în jumătatea de nord a Moldovei și în Transilvania precipitațiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări temporare la munte, dar și în sudul și estul teritoriului.

În Bucureşti, valorile termice vor continua să scadă, astfel că maxima va fi de 12…13 grade, iar minima de 6…7 grade. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua. Vântul va sufla în general moderat.

Joi, vineri şi sâmbătă, valorile termice se vor menține apropiate de mediile multianuale specifice perioadei. Temporar, mai ales la începutul intervalului, vor fi precipitații în majoritatea zonelor. În Bucureşti, valorile termice se vor menține apropiate de cele normale pentru această perioadă. La începutul intervalului, temporar va ploua.