PROGNOZA METEO pe trei zile. Vremea este, în mare parte, SCHIMBĂTOARE

PROGNOZA METEO. Vremea are un caracter schimbător în următoarele zile. Dacă în unele zone va ninge, în altele temperaturile vor urca până la 13 grade Celsius.

28 ian. 2015, 14:37
PROGNOZA METEO pe trei zile. Vremea este, în mare parte, SCHIMBĂTOARE

PROGNOZA METEO. Joi, temperaturile cresc uşor în majoritatea regiunilor, astfel că maximele sunt pozitive şi se încadrează între 1 grad în depresiunile din estul Transilvaniei şi 8 grade în sudul Banatului. Vor fi înnorări temporare, dar precipitaţii slabe şi puţine, predominant sub formă de ninsoare pe arii restrânse la munte şi mixte, izolat în celelalte regiuni. Va fi ceaţă, mai ales dimineaţa, local în zonele joase din sud şi din est şi izolat în celelalte regiuni. Vor fi condiţii de polei, iar vântul e mai alert în vest, în nord-est şi pe crestele montane.

VREMEA IN BUCURESTI. Joi va fi vreme mohorâtă, cu înnorări persistente aproape toată ziua  şi condiţii de burniţă. Până după-amiază mercurul urcă în termometre până la 4…5 grade.

Citeşte şi VREMEA ÎN BUCUREŞTI: Burniţă, ceaţă şi temperaturi scăzute

PROGNOZA METEO. Vineri, vremea continuă să se încălzească şi temperaturile trec de mediile climatologice. Vorbim despre maxime de la 2 grade în estul Transilvaniei până la 12…13 grade în sud-estul extrem. În jumătatea de vest a ţării, cerul va fi încărcat de nori şi mai seara şi noaptea vor fi precipitaţii, mai ales ploi, chiar însemnate pe arii restrânse. La munte cad precipitaţii mixte, iar noaptea cad mai ales ninsori în Carpaţii Meridionali şi Occidentali. În celelalte regiuni cerul e temporar noros şi plouă pe arii restrânse noaptea. Ceaţa e încă prezentă pe arii restrânse în sud şi în est. Vântul se intensifică în toate regiunile, dar suflă tare la munte şi trecător în Câmpia de vest şi pe litoral.

VREMEA IN BUCURESTI. Vineri se încălzeşte, iar maximele vor fi in jur de 8 grade. Dimineaţa va fi ceaţă, iar peste zi cerul e temporar acoperit de nori.

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, vremea rămâne caldă pentru data din calendar chiar dacă maximele scad uşor în regiunile extracarpatice, cu maxime de la 3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei până la 12 grade în estul Dobrogei, poate şi în sudul extrem. În prima parte a zilei, mai ales, continuă să ningă la munte, iar în celelalte regiuni cad mai ales ploi. Noaptea mai plouă în sudul şi în estul Munteniei şi în Dobrogea, iar în Oltenia şi în Subcarpaţii getici plouă. Izolat, cantităţile de apă sunt mai importante, iar în Dobrogea şi la munte vântul suflă tare.

VREMEA IN BUCURESTI. Vineri, vreme este caldă încă, cu 9…10 grade după-amiaza. Mai ales în prima parte parte a zilei temporar mai plouă şi vântul suflă alert, apoi scade în intensitate.

PROGNOZA METEO. Duminică, precipitaţiile nu lipsesc, dimpotrivă, predomină ploile în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Olteniei, iar în Banat şi în Transilvania, dar şi în Moldova şi în Subcarpaţii getici cad precipitaţii mixte, iar la munte ninge. Maximele sunt încă generoase, de la 2 la 10 grade. De luni până joi temperaturile sunt uşor mai mari decât cele normale pentru începutul lunii februarie în cea mai mare parte a ţării, iar şanse mai mari de precipitaţii sunt în sud şi în est.