PROGNOZA METEO pe trei zile: Vremea se încălzeşte, dar de joi revin ploile

PROGNOZA METEO:  Cei care au în plan o vacanţă pentru săptămâna viitoare primesc vești bune din partea meteorologilor. După furtunile din weekend, de luni cerul se înseninează pe litoral. Și în restul țării vremea redevine frumoasă, însă de joi se reîntorc ploile.

17 aug. 2014, 11:48
PROGNOZA METEO pe trei zile: Vremea se încălzeşte, dar de joi revin ploile

PROGNOZA METEO: De luni, vremea redevine foarte frumoasă în aproape toată ţara, cu nori foarte puţini pe cer şi doar izolat în sud şi la munte vor fi ceva mai mulţi nori şi, posibil, ploi de scurtă durată. Vântul suflă mai agitat în sud-estul ţării. Temperaturile maxime, în creştere uşoară faţă de duminică, se vor situa în general între 23 grade în Maramureş şi în estul Transilvaniei şi 29 grade în Muntenia şi în Dobrogea.

Şi locuitorii Capitalei se vor bucura de o prima zi a săptămânii cu vreme frumoasă şi mai caldă decât duminică. Cerul va fi variabil, vântul adie plăcut iar maximele nu trec de 28-29 grade la umbră.

Marţi vremea se menţine frumoasă şi continuă să se încălzească uşor. Cerul e mai mult senin peste zi în aproape toată ţara şi abia noaptea îşi fac apariţia mai mult nori în vest şi în nord-vest. Vântul nu ne face probleme iar maximele prognozate de către meteorologi pleacă de la 25 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi ajung la 31 grade în sudul Munteniei.

Vremea frumoasă şi mai caldă îi răsfaţă şi pe bucureşteni în cursul zilei de marţi. Norii aproae că lipsesc de pe cer, vântul abia adie iar la umbră în termometre se adună până după amiază 30, cel mult 31 grade Celsius.

Citeşte şi FENOMENE METEO EXTREME: Ninsoare şi lapoviţă în mijlocul verii în România VIDEO

Miercuri temperaturile mai cresc puţin şi după amiază vremea devine călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Meteorologii anunţă maxime de la 27 grade în estul Transilvaniei şi pe litoral şi 33 grade în Lunca Dunării, astfel că putem vorbi şi despre o stare de disconfort termic mai accentuat, pentru două-trei ore după amiaza, în zonele de campie din sud şi din vest. Cel puţin în prima parte a zilei vremea este şi foarte frumoasă, cu cerul variabil, chiar mai mult senin în majoritatea regiunilor şi abia spre seară norii se înmulţesc în nord-vest. Vor fi averse pe arii restrânse şi descărcări electrice, mai ales noaptea.

Şi în Capitală temperatura aerului mai creşte puţin miercuri, suficent însă cât să vorbim despre vreme călduroasă după amiază, cu maxime de 32-33 grade. Soarele puternic domină cerul aproape fără să fie însoţit de nori, iar vântul suflă fără să reuşească să răcorească atmosfera.

Joi, în vest, în nord şi în centru instabilitatea atmosfericva e mai accentuată, aşa că mai ales după amiază şi noaptea  cerul se înnorează şi cad averse însoţite de fulgere, tunete şi vânt mai puternic. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi condiţii de grindină. În celelalte regiunii cerul e variabil, doar noaptea ajung aici câteva averse.  Vremea rămâne călduroasă în mare parte a ţării, cu maxime de la 25 la 34 grade.

Spre finalul săptămânii temperaturile scad uşor în toate regiunile şi se aproie de cele normale pentru ultima decadă a verii. Mai ales vineri şi sâmbătă vor mai fi averse şi desc electrice în zonele de deal şi la munte şi pe arii mai restrânse în celelalte regiuni.