PROGNOZA METEO pe trei zile: Vremea se răceşte şi ploile îşi fac apariţia

PROGNOZA METEO. Temperaturile se vor răci uşor în această săptămână, chiar dacă vremea rămâne mai caldă decât ar fi normal la începutul lunii noiembrie. Meteorologii anunţă şi ploi, ceaţă, iar în anumite zone vânt va sufla alert.

03 nov. 2013, 15:15
PROGNOZA METEO pe trei zile: Vremea se răceşte şi ploile îşi fac apariţia

Deşi temperaturile mai scad puţin luni în vestul, nordul şi centrul ţării, vremea rămâne totuşi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Vorbim despre maxime de la 14 grade în Maramureş până la 22…23 de grade în sud. În regiunile intracarpatice soarele împarte cerul cu norii şi, mai ales seara, pe arii restrânse va ploua slab. În celelalte zone se anunţă o zi însorită cu puţină ceaţă în orele dimineţii în sud şi sud-est. Vântul rămâne destul de agitat atât la munte, cât şi în regiunile vestice şi nord-vestice.

Săptămâna debutează în Capitală cu vreme mult mai caldă decât ar fi normal pentru această dată. Soarele este destul de generos, vântul nu are excese, dar în primele ore ale zilei nu este exclus să se formeze ceaţă. Amiaza vine cu 22…23 de grade în termometre.

Citeşte şi PROGNOZA METEO PE TREI LUNI: Meteorologii anunţă ger şi precipitaţii abundente

Şi marţi vremea rămâne mult mai caldă decât în mod normal la început de noiembrie în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor pleca de la 16…17 grade în depresiuni şi pe litoral şi vor ajunge la 24 de grade în Lunca Dunării. Aspectul vremii va fi totuşi schimbător. Cerul va fi destul de înnorat în vest şi nord-vest, unde trecător va ploua slab, în timp ce, în restul zonelor soarele, destul de genoros în prima parte a zilei, va lăsa destul de repede loc norilor, iar spre seară şi noaptea ploile vor cuprinde întreaga jumătate de nord-vest a ţării. Sunt aşteptate cantităţi importante de apă în Maramureş şi, izolat, în zona de munte. Vântul se va agita prin mai toate regiunile, dar mai ales pe crestele montane înalte, unde va sufla cu putere.

Bucureştenii vor fi răsfăţaţi şi marti de razele generoase ale soarelui, după ce posibila ceaţa matinală se va disipa. Vântul nu va avea excese, iar la amiază mercurul in termometre se va avânta spre aproximativ 22 de grade, vreme numai bună pentru o plimbare în parc, pe înserat.

Citeşte şi PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea de CRĂCIUN şi REVELION

Miercuri, vreme schimbă foaia şi în ceea ce priveşte aspectul termic. Se răcoreşte în toată ţara, dar mai ales în vest, centru şi nord, unde temperaturile se apropie de normal. Rămâne însă puţin mai cald în sud şi est. Prin urmare, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9…10 grade în nord-vestul teritoriului şi 22 de grade în sud-estul extrem. Norii domină cerul şi va ploua în toate regiunile, iar în zona montană, în cursul nopţii, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul continuă să sufle cu putere pe crestele montane şi nici în celelalte zone nu va fi linistit.

Temperatura mai scade puţin şi în Capitală miercuri, dar vorbim în continuare de valori mai ridicate decât în mod obişnuit, deşi cerul va fi înnorat şi plouă pe aproape întreg parcursul zilei. Vântul îşi face simţită prezenţa, iar maxima termică se va situa în jurul valorii de 19 grade.

Joi, vremea va continua să se răcească, regimul termic devenind apropiat de normalul perioadei. Mai plouă puţin prin regiunile nordice, nord-estice şi centrale, iar în zona de munte precipitaţiile vor mai fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea  intensificări locale ziua în cea mai mare parte a ţării, dar noaptea va slăbi în intensitate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 16 grade. De vineri însă valorile termice vor fi în creştere uşoară de la o zi la alta, astfel că la sfârşitul săptămânii vom ajunge din nou la temperaturi în jur de 20 de grade în zonele de câmpie din vestul ţării. Despre ploi, nici nu mai poate fi vorba, cel putin până în ultima zi a săptămânii când acestea se apropie din nou de regiunile vestice şi nord-vestice. Până atunci însă, în zonele joase, în cursul nopţilor şi dimineţilor este posibil să-şi facă apariţia ceaţa.

La munte, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această data şi luni cu 16 grade în Predeal şi 15 grade în Sinaia la cota 1550. Temperaturi destul de ridicate vor fi şi în Carpaţii Occidentali, la Stâna de Vale, aproximativ 15 grade, deşi cerul se înnorează şi pe alocuri plouă slab. Spre seară, norii se înmulţesc şi peste grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali şi cele din nordul Carpaţilor Orientali şi este posibil să lase şi câţiva stropi de ploaie. Atenţie însă, vântul va sufla cu putere, mai ales pe crestele înalte.