PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE ZILE. Vremea va fi frumoasă și caldă, 31 de grade în Bucureşti

PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE ZILE. Meteorologii anunţă că vremea se va încălzi ușor în toate regiunile. Cu totul izolat va fi posibil să cadă grindină. În orele dimineții, pe arii restrânse în zonele de câmpie și cele depresionare, cu precădere din vest, sud-vest și centru, se va forma ceață. De sâmbătă până marţi vremea va fi ușor instabilă.

21 mai 2018, 11:26
PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE ZILE. Vremea va fi frumoasă și caldă, 31 de grade în Bucureşti

PROGNOZA METEO LA NOAPTE Înnorările vor fi mai persistente în jumătatea de vest a Olteniei, unde va ploua temporar și se vor cumula local 10…15 l/mp, iar spre dimineață și în Banat. În special în primele ore ale nopții, dezvoltări noroase convective, averse și descărcări electrice vor mai fi pe spații mici în vest și în nord, iar în restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului, inclusiv la munte, dar local și în restul zonei montane, în special pe crestele Carpaților Meridionali.

Temperaturile minime se vor încadra în general între 6 și 15 grade. Spre dimineață, în depresiuni și pe văile râurilor, izolat vor fi condiții de ceață.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 11…13 grade.

PROGNOZA METEO MARTI Vremea se va încălzi ușor în toate regiunile. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile vestice și sud-vestice și în nordul Carpaților Orientali unde pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. Cu totul izolat va fi posibil să cadă grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sud-vestul țării, în special în zona montană aferentă. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade pe litoral și 28 de grade in Lunca Dunarii, iar cele minime în general între 7 și 15 grade. În orele dimineților, izolat vor fi condiții de ceață, în special în depresiuni și pe văile râurilor.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea va fi frumoasă și caldă, cu cer variabil și vânt slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 12…13 grade.

PROGNOZA METEO MIERCURI Vremea va fi în general frumoasă și va continua să se încălzească ușor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales după-amiaza și seara în vest și în nord-vest și în zona montană unde pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele Carpaților Meridionali și în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade pe litoral si 29 de grade in sudul Moldovei, iar cele minime în general între 9 și 17 grade.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea va fi frumoasă și va continua să se încălzească ușor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 13…15 grade.

PROGNOZA METEO JOI Vremea va fi caldă îndeosebi în regiunile sudice și estice unde valorile termice vor fi în creștere față de ziua anterioară. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade pe litoral și 31 de grade in sudul Moldovei, poate si al Munteniei, iar cele minime, în general, între 10 și 18 grade. În vestul, nord-vestul țării și în zona de munte, îndeosebi după-amiaza, înnorările vor fi temporar accentuate și local vor fi averse și descărcări electrice. Vor fi condiții de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile doar izolat. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea va fi caldă, cu o maximă de 29…31 de grade și minima de 14…16 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

PROGNOZA METEO VINERI Vremea va fi în continuare caldă, dar instabilitatea atmosferică se va accentua. Cerul va avea înnorări temporare și local în majoritatea regiunilor vor fi averse însoțite de descărcări electrice. Punctiform vor fi probabile căderi de grindină, îndeosebi în jumătatea vestică a teritoriului. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări trecătoare în regiunile estice și sud-estice, dar și de scurtă durată în timpul averselor, iar în rest va fi mai mult slab.

În orele dimineții, pe arii restrânse în zonele de câmpie și cele depresionare, cu precădere din vest, sud-vest și centru, se va forma ceață. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 30 de grade, iar cele minime se vor situa, în general, între 11 și 18 grade, ușor mai coborâte în depresiuni.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea va fi caldă, însă ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în cursul zilei când vor fi averse însoțite de descărcări electrice, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 28 de grade, iar cea minimă de 15…16 grade.

PROGNOZA METEO DE SAMBATA PANA MARTI Vremea va fi ușor instabilă, iar temperatura aerului va marca o scădere ușoară. Local și temporar, vor fi averse, descărcări electrice și vor fi probabile căderi de grindină.