PROGNOZA METEO: Vreme frumoasă şi însorită în toată ţara

Ultima zi a săptămânii vine cu vreme frumoasă şi însorită în toată ţară. În plus, vântul nu va pune probleme, aşa că la amiază, ne putem bucură de temperaturi generoase pentru dată din calendar, în special locuitorii regiunilor aflate în interiorul arcului carpatic. Maximele vor fi de la 9 grade pe litoral  până la 19 grade în Banat şi în dealurile Crişanei.

29 mart. 2014, 16:30
PROGNOZA METEO: Vreme frumoasă şi însorită în toată ţara

Soarele străluceşte din plin duminică peste Bucureşti, iar vântul se domoleşte faţă de sâmbătă, aşa că puteţi alege să mergeţi la plimbare, mai ales după orele prânzului când termometrele vor strânge în jur de 16 grade.

Luna martie se termină cu vreme caldă în toate regiunile ţării, vânt liniştit şi soare din  belşug. Abia noaptea se înmulţesc norii, dar până atunci temperaturile se vor avăntă după-amiază spre 23 de grade în Oltenia, plecând de la 10…12 grade pe litoral şi în Deltă.

Săptămâna viitoare începe cu vremea caldă în Bucureşti. Cerul va fi variabil, iar vântul abia dacă se simte. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade.

Vremea se va menţine caldă şi marţi în cea mai mare parte a ţării, mai puţin în Maramureş, estul Transilvaniei şi Moldova unde temperaturile scad faţă de ziua de luni cu până la 5…6 grade. Soarele va fi umbrit de nori în nordul, centrul şi estul teritoriului, unde pe alocuri va plouă slab. În zona Carpaţilor Orientali sunt aşteptate precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va prinde putere în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor avea valori de la 9 grade în nordul Moldovei până spre în jur de 21 de grade în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei.

Rămâne cald şi marţi în Capitală, cu o maximă în jur de 19 grade. Cerul va fi variabil şi abia noaptea se înnorează şi trecător este posibil să plouă slab. Din când în când vântul va avea unele răbufniri nervoase.

Miercuri se răcoreşte vremea în toate regiunile ţării şi ajungem să vorbim despre temperaturi apropiate de cele normale ale începutului de aprilie, cel puţin până la sfârşitul săptămânii viitoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 6 şi 16 grade. Totodată, ploile se întor şi îşi fac pariţia în majoritatea zonelor, iar la munte, în special în zona înalta a Carpaţilor Orientali şi Meridionali, precipitaţiile vor fi în specil sub formă de lapoviţă şi ninsoare.