PROGNOZA METEO: Vremea capricioasă se întinde toată săptămâna, soarele se arată rar dintre nori

PROGNOZA METEO. Vor fi înnorări temporar accentuate și local averse, trecător însoțite de descărcări electrice, la deal și la munte, precum și în zonele extracarpatice. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat. Cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25...30 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste, iar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile minime se vor situa între 14 și 23 de grade. Pe suprafețe mici se va forma ceață.

29 iul. 2018, 13:55
PROGNOZA METEO: Vremea capricioasă se întinde toată săptămâna, soarele se arată rar dintre nori

PROGNOZA METEO LUNI Gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat în cea mai mare parte a țării, astfel încât vor fi perioade de timp cu înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Astfel de manifestări se vor produce pe arii mai extinse în zonele de deal și munte, local în sud și est și pe spații mai mici în restul teritoriului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și izolat 40…50 l/mp și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest, acolo unde vor caracteriza o vreme călduroasă, iar cele minime se vor situa între 14 și 23 de grade. Pe suprafețe restrânse se va forma ceață.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat, astfel încât, mai ales după orele amiezii, va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi în jur de 29 de grade, iar cea minimă de 18…20 de grade.

PROGNOZA METEO MARTI Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată în cea mai mare parte a țării și se va manifesta prin înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii extinse în sud, centru și est și local în rest. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi însemnate și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 32 de grade, iar cele minime se vor situa între 14 și 23 de grade.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată, astfel încât, în special după orele amiezii se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 18…20 de grade.

PROGNOZA METEO MIERCURI Vremea va fi în continuare în general instabilă. În zonele montane, dar și în regiunile extracarpatice, vor fi înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice. În restul teritoriului, dar mai ales în centru, astfel de manifestări vor fi pe arii mai restrânse, îndeosebi după-amiaza și seara. Izolat, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în est și sud-est, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 33 de grade, iar cele minime între 14 și 24 de grade.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea își va menține caracterul instabil și îndeosebi după-amiaza și seara vor fi înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat, posibil cu intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 18…20 de grade.

PROGNOZA METEO JOI În regiunile vestice, sud-vestice și în zona montană aferentă, înnorările vor fi temporar accentuate și local vor fi averse și descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse, după-amiaza și seara. Vântul va prezenta unele intensificări în est și în sud-est, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 33 de grade, iar cele minime între 11 și 23 de grade.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate după-amiaza și seara, când vor fi posibile averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 18 grade.

PROGNOZA METEO DE VINERI PANA DUMINICA Valorile termice se vor menține ușor mai ridicate decât în mod obișnuit în regiunile vestice și nord-vestice și apropiate de norme în restul teritoriului. Instabilitatea atmosferică se va manifesta local în majoritatea zonelor, cu precădere în orele amiezilor și ale serilor.