PROGNOZA METEO. Vremea devine CANICULARĂ

PROGNOZA METEO. Ploile strâng rândurile şi vor face apariţia din ce în ce mai rar în ţară, iar mercurul din termometre va depăşi 35 de grade.

31 iul. 2014, 13:47
PROGNOZA METEO. Vremea devine CANICULARĂ

PROGNOZA METEO. Vineri, vremea va fi călduroasă şi se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. Va fi soare şi câţiva nori ce lasă pe alocuri averse cu tunete şi fulgere, mai ales după-amiaza, în Banat, Crişana, Oltenia, precum şi la munte şi doar cu totul izolat în rest. Este posibil să cadă grindină. Vântul se agită prin sud-est, dar fără prea multe şanse să domolească arşiţa, asta pentru că vorbim despre maxime termice de până la 34 de grade în estul teritoriului, unde şi indicele de disconfort termic va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80, plecând de la 28 de grade în depresiuni, în sudul litoralului şi în Subcarpaţii Getici.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vineri, pe bucureşteni îi aşteaptă o vreme călduroasă, cu 32…33 de grade la umbră, în condiţiile în care soarele străluceşte nestingherit, iar vântul este ceva mai sprinten.

Avertizări COD ROŞU, COD PORTOCALIU ŞI COD GALBEN de inundaţii

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, vremea va fi călduroasă, izolat caniculară în orele după-amiezii la câmpie, când termometrele vor arată la umbră 35, posibil 36 de grade în regiunile estice, dar şi în cele vestice şi mai ales nord-vestice. Se arată soarele, dar după-amiaza şi seara, va fi umbrit de nori ce vor lasă averse, însoţite de descărcări electrice, pe arii restrânse în Moldova, Transilvania, Muntenia, precum şi în zonele de munte şi doar izolat în rest. Vor fi condiţii de grindină şi pentru cantităţi însemnate de apă. Vântul are unele răbufniri nervoase atât în timpul ploilor, cât şi prin regiunile sud-estice.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea se menţine călduroasă sâmbătă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, dar şansele pentru ploi de scurtă durată, cu tunete şi fulgere vor fi reduse. Vântul va fi cel mult moderat, iar temperaturile aproape că vor atinge la umbra limita caniculei, cu maxim 33…34 de grade.

PROGNOZA METEO. Vremea va fi în continuare călduroasă şi pe parcursul zilei de duminică, izolat caniculară în zonele de câmpie, îndeosebi din est şi sud-est. Cerul va fi variabil, cu câţiva nori pe la deal şi la munte, iar noaptea îndeosebi în vestul teritoriului, unde pe arii restrânse se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 de grade în estul transilvaniei şi 35 de grade în Câmpia Română şi în Câmpia de vest, precum şi în Podişul Transilvaniei, ceea ce înseamnă un disconfort termic accentuat.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea caniculară se instalează duminică, unde termometrele vor arată la umbra 34…35 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări seara şi la începutul nopţii, însă probabilitatea de apariţie a ploilor va fi redusă.

PROGNOZA METEO. La începutul săptămânii viitoare vremea va rămâne călduroasă, izolat caniculară în orele amiezii în regiunile sudice şi de sud-est. În vestul şi nord-vestul ţării local îşi facă apariţia aversele, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe arii restrânse, cantităţile de apă cumulate vor fi însemnate şi vor fi consemnate căderi de grindină. Deşi începând de marţi temperatura va marca o scădere uşoară, valorile termice se vor menţine uşor peste mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării. Temporar, manifestări specifice instabilităţii atmosferice accentuate se vor semnala în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice, sud-vestice şi centrale precum şi în zona montană.