PROGNOZA METEO. Weekendul aduce vreme de toamnă, cu ploi şi temperaturi reci

Publicat: Vineri, 19 Octombrie 2018 19:24 // Actualizat: Vineri, 19 Octombrie 2018 19:24 // Sursa: romaniatv.net

PROGNOZA METEO. Specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie anunţă răcirea vremii începând din weekend şi apariţia ploilor.

LA NOAPTE

ÎN ŢARĂ
În jumătatea de sud-vest a țării cerul va fi mai mult noros, local va ploua și punctiform se vor acumula cantități de apă de peste 15 l/mp. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile izolate. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime se vor situa între 6 grade în estul Transilvaniei și 15 grade pe litoral. Dimineața cu totul izolat va fi ceață.

BUCUREŞTI
Cerul va fi mai mult noros și îndeosebi în a doua parte a nopții va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 12 grade.

SAMBATA

ÎN ŢARĂ
Regimul termic va fi caracterizat în continuare de valori mai ridicate decât cele specifice perioadei, chiar dacă în regiunile extracarpatice acestea vor marca o ușoară scădere față de ziua anterioară. Cerul va fi mai mult noros, iar local și temporar va ploua, ziua îndeosebi în sudul și în sud-estul țării, iar noaptea cu precădere în nord-vest, nord și centru. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în prima parte a intervalului în regiunile estice și pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 grade in Bucovina și 22 de grade in vestul, sud-vestul Olteniei, iar cele minime între 6 și 14 grade.

BUCUREŞTI
Vremea va fi în general închisă, iar valorile termice vor scădea ușor față de intervalul anterior. Trecător, mai ales în prima parte a intervalului, va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 18...19 grade, iar cea minimă de 10...11 grade.

DUMINICA

ÎN ŢARĂ
Vremea se va răci, mai accentuat în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, unde valorile termice vor deveni mai scăzute decât cele normale la această dată. Cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși izolat 20...30 l/mp. Excepție vor face regiunile sud-estice, unde ploile se vor semnala pe suprafețe mici și vor fi slabe cantitativ. La munte, trecător, mai ales la altitudini mari, vor fi și precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană, în vestul teritoriului și izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 grade in dealurile din vestul tarii și 18 grade, in sud-est, iar cele minime între 3 și 12 grade.

BUCUREŞTI
Vremea se va răci, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale la această dată. Cerul va fi noros și temporar, în special ziua, va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 8...10 grade.

LUNI

ÎN ŢARĂ
Vremea se va încălzi în cea mai mare parte a țării și se va ameliora sub aspectul precipitațiilor. Cerul va fi variabil, mai mult noros pe parcursul zilei și la începutul nopții în jumătatea de sud a țării. Trecător va mai ploua slab, local în Oltenia și izolat în Muntenia, dar posibil și în sudul Banatului și al Dobrogei. Pe crestele Carpaților Meridionali, trecător, vor mai fi posibile și precipitații slabe și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări în prima parte a intervalului la munte și în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 18 grade, iar cele minime, în general, între 1 și 11 grade.

BUCUREŞTI
Vremea se va ameliora. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general moderat ziua și slab noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 6...8 grade.

MARTI

ÎN ŢARĂ
Regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul mediilor climatologice specifice datei. Cerul va fi temporar noros și cu o probabilitate mai mare noaptea local va ploua, iar la munte, în special la altitudini mari vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul, slab și moderat ziua, se va intensifica treptat în cursul nopții în majoritatea regiunilor, viteze mai mari urmând a se înregistra la munte, în nord-vest și în nord. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 20 de grade, iar cele minime între 1 și 12 grade.

BUCUREŞTI
Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul, slab și moderat ziua, se va intensifica treptat în cursul nopții. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 6...8 grade.

MIERCURI - VINERI

Vremea se va răci treptat astfel că valorile termice vor coborî sub cele specifice perioadei în cea mai mare parte a țării. Temporar vor fi precipitații mai ales în prima parte a intervalului.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
prognoza meteo prognoza meteo 3 zile prognoza meteo weekend
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6644
RON
21 Nov
noapte -1 °
zi 2 °
Ultimele joburi adaugate
24 H